EXCLUSIV  Două lucruri care mi-au plăcut la oamenii din UK. Al treilea m-a enervat la culme

Foto: Doinița Manic
Foto: Doinița Manic

Inevitabil, atunci când mergi într-o țară străină, pe lângă locurile frumoase, analizezi și oamenii de acolo. Iată ce mi-a plăcut, dar și ce m-a enervat la oamenii din UK.

Alegeri prezidentiale 2024

Când pășești pe străzile pline de istorie ale Marii Britanii, este inevitabil să nu observi doar clădirile superbe sau peisajele pitorești. Analizezi și anumite aspecte ale comportamentului localnicilor care te pot surprinde sau nu. Pe mine două lucruri m-au surprins. În primul rând, este vorba despre organizarea britanicilor. În Londra, dar și în alte orașe, oamenii sunt obișnuiți să meargă pe partea stângă, astfel încât nu se îmbulzesc, nu se împing și nu se ciocnesc unii de alții, fiecare merge pe partea sa.

Marea Britanie se bucură de o reputație solidă pentru ordinea sa și pentru modul în care oamenii se conformează regulilor sociale, vizibile mai ales în spațiile publice. De la mersul pe partea stângă în stațiile de metrou, până la modul în care se împart spațiile pe stradă, britanicii demonstrează o organizare impecabilă. Această atenție la detalii creează o eficiență care poate părea surprinzătoare pentru turiștii obișnuiți cu alte moduri de a aborda viața cotidiană.

Fenomenul observat în Londra, unde oamenii merg cu toții pe partea stângă a străzii și se poziționează pe partea dreaptă dacă stau pe scările rulante, nu este doar un capriciu, ci are la bază ideea de eficiență și ordine. Spre exemplu, în cazul scărilor rulante din metrouri, magazine, partea stângă rămâne mereu liberă pentru cei care vor să meargă mai rapid, la pas, pe scări. Într-un context urban aglomerat, această practică contribuie la fluxul de trafic pietonal și minimizează haosul. Ar fi frumos să învățăm asta și în România.

Le place să alerge și nu își înfofolesc copiii

Un alt lucru pe care l-am observat la britanici și m-a surprins este modul în care aceștia își îmbracă copiii. Deși am fost în luna ianuarie, pe străzi am văzut copii îmbrăcați foarte subțire, asta în timp ce eu tremuram de frig cu o geacă groasă pe mine și pantaloni flaușați. Au fost și câteva zile ploioase, cu vânt, iar copiii și atunci erau îmbrăcați destul de subțire. Venind din România, "țara în care te trage curentul", chiar am fost nedumerită și m-am întrebat de ce acei oameni nu le dau copiilor geci groase, căciuli pufoase sau mănuși. Am înțeles că este vorba despre o obișnuință când am observat că niciun copil nu părea înfrigurat, ci din contră, se jucau, alergau, și păreau că se simt perfect așa. Ei bine, se pare că într-o țară în care vremea poate să treacă rapid de la ploaie la soare și invers, alegerea straturilor subțiri de haine permite o adaptare mai ușoară la schimbările meteorologice.

Un alt lucru bun pe care l-am observat la britanici este că foarte mulți dintre ei obișnuiesc să alerge. Vezi foarte mulți oameni care aleargă pe străzi, în parcuri, și la primele ore ale dimineții, dar și în cursul zilei, semn că înțeleg faptul că sportul este important pentru un mod sănătos de viață.

Al treilea m-a enervat la culme

Cu toate acestea, un alt aspect al vieții londoneze poate părea mai puțin plăcut pentru unii turiști. Atitudinea grăbită a britanicilor poate fi interpretată ca lipsă de răbdare față de cei care merg mai încet sau care stau să admire împrejurimile. Pe mine m-a enervat la culme. Deși învățasem deja regula cu mersul pe partea stângă pe stradă, m-am tot trezit cu câte un britanic super grăbit în spatele meu, care, pe un ton sictirit, îmi spunea "Sorry", semn că vrea să îl las să meargă în fața mea, de multe ori în pas alergător. 

Fac asta cam tuturor turiștilor, mai ales în zonele aglomerate și par exasperați de faptul că în țara lor vin atât de mulți vizitatori care merg mai agale pe străzi, vrând să admire clădirile, catedralele sau parcurile. Sunt curioasă dacă și ei, atunci când vizitează alte țări, o fac în pas alergător.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel