Două minore au fost electrocutate după ce s-au urcat pe un tren

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Pompierii din Neamț au intervenit de urgență pentru a salva două fete care s-au electrocutat pe un tren. 

Două adolescente în vârstă de 14, respectiv 15 ani, au suferit arsuri după ce duminică s-au urcat pe un tren de marfă, garat în staţia Roman, scrie Agerpres. 

O a treia adolescentă, care s-a urcat şi ea pe tren, a scăpat nevătămată, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

"Până la sosirea forţelor de intervenţie, adolescentele au fost degajate de pe trenul de marfă pe care se aflau. Toate cele trei persoane sunt asistate de către echipajele medicale aflate la faţa locului, două dintre acestea prezentând arsuri. Cele trei fete sunt conştiente şi cooperante. O adolescentă de 15 ani prezintă arsuri la membrele drepte (superior şi inferior), fiind asistată de către echipajul SAJ, o adolescentă de 14 ani prezintă arsuri pe haine, iar a treia persoană de 13 ani nu prezintă arsuri sau alte efecte", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Poliţiştii de la Biroul de Transporturi Feroviare au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări. 

Bărbat decedat într-un tren care circula pe ruta Iaşi - Bucureşti

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a decedat, miercuri, într-un tren care circula pe ruta Iaşi - Bucureşti, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

Bărbatul a fost observat că se află inconştient pe o banchetă, chiar înainte ca trenul să oprească în Gara Bârlad.

"Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut de şeful de tren. A fost trimisă o ambulanţă C2 din substaţia Bârlad pe peronul gării. Pacientul a fost găsit decedat cu semnele morţii deja instalate, motiv pentru care medicul a declarat decesul. A fost anunţată poliţia pentru a se stabili circumstanţele morţii. Pacientul era însoţit de soţie care se pare că nu şi-a dat seama ce se întâmplă cu soţul său, crezând probabil că acesta doarme", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel