Două noi puncte de trecere a frontierei vor fi deschise la granița cu Ucraina

Sursă foto: Poliția de Frontieră
Sursă foto: Poliția de Frontieră

Încă două puncte de trecere a frontierei vor fi deschise la granița cu Ucraina, anunţă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că la graniţa cu Ucraina vor fi deschise două noi puncte de trecere a frontierei, la Vicovu de Sus şi la Racovăţ.

"În privinţa frontierei de nord, la graniţa cu Ucraina, vor fi deschise două noi puncte de frontieră, este vorba de Vicovu de Sus şi Racovăţ. Practic, în aceste două noi puncte de trecere a frontierei vor fi preluate fluxuri care vor contribui la reducerea presiunii asupra vămii Siret, care gestionează la acest moment un număr semnificativ de automarfare, camioane", a spus Cărbunaru la Palatul Victoria, după şedinţa autorităţilor responsabile pentru optimizarea traficului la frontiera cu Ucraina şi Moldova, la care au participat premierul Nicolae Ciucă şi premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa.

"În urma discuţiilor purtate între cei doi prim-miniştri şi între autorităţile responsabile, s-au dispus mai multe măsuri. În primul rând, la ora la care vorbim, şeful Poliţiei de Frontieră împreună cu reprezentanţii autorităţilor responsabile din România au plecat deja către Albiţa, unde se vor întâlni cu partenerii lor din Republica Moldova pentru a discuta la faţa locului despre măsurile de fluidizare necesare, (...) astfel încât să grăbească ritmul în care sunt procesate mărfurile care vin din Republica Moldova, multe dintre ele provenind din Ucraina afectată de agresiunea militară rusă şi de blocajul de la porturile sale", a afirmat Cărbunaru, scrie Agerpres.

Trecerea se va realiza în funcție de încărcătură și mărfuri

Acesta a menţionat că o altă măsură care va reduce presiunea care există în acest moment la Vama Albiţa şi la Galaţi este organizarea fluxurilor de mărfuri în funcţie de încărcătură.

"Spre exemplu, camioanele goale vor fi dirijate într-o primă etapă către Oancea, unde sunt valori de trafic mai reduse şi sunt în analize şi alte puncte unde ar putea fi dirijate camioanele goale pentru a permite camioanelor încărcate cu marfă să poată fi procesate în noua procedură", a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a mai spus că premierul Nicolae Ciucă a dispus tuturor autorităţilor statului român care lucrează în punctele de trecere a frontierei un program de lucru permanent, 24 de ore pe zi, 7 zile din 7, iar pentru Isaccea a dispus Ministerului Apărării Naţionale să trimită un bac suplimentar, pentru a asigura fluenţa transportului în această zonă.

România și Bulgaria, studii de fezabilitate pentru cinci poduri peste Dunăre

Dunărea se va transforma într-un adevărat șantier, într-o perioadă în care românii merg masiv în vacanță peste graniță, pe litoralul bulgăresc, vama de la Giurgiu blocându-se de cele mai multe ori.

Bulgaria și România vor începe studiile de fezabilitate în cinci poziții de pe ambele maluri ale Dunării pentru a construi noi poduri, a anunțat Ministerul Transporturilor de la Sofia, potrivit publicației 24Chasa, citată de Rador. Anunțul a fost făcut după întâlnirea de la București a Grupului de lucru bulgaro-român pentru conectivitate. Citește continuarea articolului AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel