Monica Ion, unul dintre primii 50 de experți mondiali în remodelarea gândirii umane, a fost invitată la podcastul Fain & Simplu cu Mihai Morar, unde a vorbit despre ce înseamnă o relație echilibrată.
„Sunt curios dacă două persoane aflate la același pol pot crea o relație echilibrată. Două persoane care ori sunt muncitoare amândouă, ori vin cu aceleași traume din trecut. Pot două persoane care sunt la același pol să creeze o relație sănătoasă?”, a întrebat Mihai Morar.
„În primul rând, când începe o relație ai percepția de „sunt la fel cu celălalt” și vezi asemănările. În șase luni, un an, doi ani, descoperi ceea ce nu ai vrut să vezi până atunci, să vezi deosebirile și să-ți dai seama că sunt locuri în care sunteți la fel și sunt locuri în care sunteți complementari.
Acum, dacă din perspectiva valorilor, adică acelor lucruri care sunt importante pentru fiecare, lucruri concrete, cei doi se suprapun în majoritatea valorilor importante, ei au o relație foarte bună, mentală, se înțeleg foarte bine ca prieteni, însă lipsește chimia sexuală care este specifică polarizării. În situația lor, cei care au valori suprapuse, comunicarea e foarte ușoară, se înțeleg unul pe celălalt, dar au nevoie să lucreze pe partea de intimitate.
Dacă sunt din poli opuși, să zicem, el macho, ea frumoasă, orientată către frumusețe, sănătate, există polaritate, există chimie între ei, dar e nevoie să lucreze pe partea de comunicare unul cu celălalt, pentru că trăiesc în lumi foarte diferite, au valori diferite și atunci e important să lucreze pe partea asta de cum traduci ce e important pentru tine, în ce e important pentru celălalt.
De fiecare dată e un joc între cele două și sunt momente în care te apropii de celălalt, sunt momente în care te depărtezi. Totul e să înțelegi principiul acesta al dualității și să vezi unde găsești punctele comune fără să-l forțezi pe celălalt să facă pentru tine ceva pentru că intri în altă poveste, mai puțin prietenoasă.”, a spus Monica Ion la podcastul Fain & Simplu cu Mihai Morar.
Monica Ion a vorbit despre legile universale după care oamenii ar trebui să-și ghideze viața.
„Care sunt legile universale după care ar trebui să ne ghidăm viața pentru o viziune clară și limpede a vieții fiecăruia?”, a întrebat Mihai Morar.
„Aș menționa doar două pentru că sunt imediat aplicabile și poți să le recunoști cu ușurință. Prima este legea reflexiei care spune că tot ce vezi în ceilalți, ai și tu în tine. Creează un spațiu din care judecata față de ceilalți scade pentru că dacă eu văd că am în mine aceeași agresivitate pe care o are șoferul care îmi taie calea, sau pe care a avut-o tata față de mine și o am în mine, nu mă mai poziționez deasupra și îl văd pe celălalt ca fiind nemernicul, iar eu victima sfântă. ... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News