Doi turişti din Bucureşti au fost răniţi, duminică după-amiază, într-un accident în care au fost implicate două ambarcaţiuni care se deplasau pe lacul Isac din Delta Dunării, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, Irina Manolache.
Primele verificări ale IPJ au arătat că o ambarcaţiune condusă de o persoană se deplasa pe un canal între lacurile Isac şi Uzlina, în zona localităţii Murighiol, iar pe fondul neatenţiei, aceasta a intrat în coliziune cu o altă ambarcaţiune în care se aflau patru persoane.
În urma impactului, două persoane, respectiv un bărbat şi o femeie din Bucureşti, au necesitat îngrijiri medicale, transmite Agerpres.
"În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă. Cercetările sunt efectuate de către poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Murighiol", a anunţat IPJ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu