Emiratul Ras Al Khaimah a încheiat anul într-o atmosferă legendară, adăugându-și noi recorduri în palmares. Astfel, Ras Al Khaimah a întâmpinat anul 2023 cu un spectacol pirotehnico-muzical fascinant, care a doborât două Recorduri Mondiale GUINNESS.
Emiratul și-a asigurat titlul pentru ”cel mai mare număr de drone care au lansat simultan focuri de artificii” (671) și pentru „cea mai mare propoziție aeriană formată din drone”, cu 673 de drone care au iluminat cerul timp de 12 minute.
Spectacolul a atras vizitatori din întreaga lume, iar în cadrul lui s-au folosit drone de ultimă generație, nano lumini, culori și forme, toate coregrafiate pe ritmuri antrenante. Artificiile au avut o întindere de peste 4,7 kilometri, au atins o înălțime de 1.100 de metri și au doborât recordul anterior de 458 de drone folosite. Totul a culminat cu un mesaj de „La mulți ani 2023” pentru a semnala un nou început, după care dronele au format logoul destinatiei, numit „RAKashida”. Logoul reprezintă cele trei elemente naturale unice ale Emiratului: marea cu valuri, deșertul cu dunele sale ondulate și munţii cu înălțimile lor uluitoare, se arată într-un comunicat de presă.
Comentând despre spectacolul de artificii record din acest an, Raki Phillips, directorul executiv al Autorității de Dezvoltare Turistică a Ras Al Khaimah, a declarat: „Ras Al Khaimah și-a dovedit încă o dată poziția ca destinație turistică de top care întâmpină oameni din întreaga lume. Nu numai că am stabilit două noi titluri GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru evenimentul noastru de Revelion intitulat #RAKNYE2023, dar am oferit miilor de vizitatori și rezidenți un spectacol pe care nu îl vor uita niciodată. Acesta marchează un început excelent pentru ceea ce va fi un an extrem de interesant și plin pentru noi, în timp ce continuăm să construim reputația emiratului Ras Al Khaimah ca o destinație de vizitat obligatoriu în 2023.”
De acest eveniment s-au bucurat la fața locului petrecăreții de toate vârstele, ca parte a unui festival orientat spre familii și organizat de pe insula Al Marjan, loc care a oferit bilete în primul rând la acest show. Spectacolul s-a bucurat de divertisment oferit de unii dintre cei mai buni DJ și artiști din Emiratele Arabe Unite, sub forma unui concert electrizant, momente fascinante asemănătoare carnavalului, karaoke pentru mulțimi de oameni ce au urcat pe scenă, camioane cu mâncare și multe altele. Spectacolul de artificii a fost vizibil și din numeroasele hoteluri aliniate de-a lungul insulei Al Marjan, până la Al Hamra Village, în timp ce multe alte mii de oameni au urmărit spectacolul în direct pe raknye.com. Festivitățile au avut peste 30.000 de vizitatori și hotelurile din Emirat au fost complet rezervate, devenind astfel cel mai vizionat spectacol din Ras Al Khaimah, până în prezent.
Ras Al Khaimah are un palmares puternic ce a făcut istorie cu spectacolele sale uimitoare de Revelion din ultimii patru ani, salutând 2022 cu recordul mondial pentru „Spectacolul de artificii cu drone organizat la cea mai mare altitudine” și deține, de asemenea, titlurile GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru „Cele mai lungi vehicule aeriene fără pilot, folosite pentru lansarea simultană a artificiilor” și „Cea mai lungă cascadă de artificii”, câștigate în 2020, precum și recorduri pentru „Cel mai lung lanț de artificii” și „Cea mai lungă linie dreaptă formată din artificii”, titluri bbținute în 2019. În plus,Ras Al Khaimah găzduiește cea mai lungă tiroliană din lume, Jais Flight, care se întinde pe o lungime incredibilă de 2,83 km și și-a anunțat recent cel de-al 100.000-lea vizitator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News