Două treimi dintre femeile chirurg, agresate sexual de colegi - uneori și în timpul operațiilor. Studiu de amploare în Marea Britanie

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Femeile chirurg din Marea Britanie susțin că sunt hărțuite sexual, agresate și, în unele cazuri, violate de colegi, a constatat o analiză de amploare a personalului NHS (acronimul sistemului britanic de sănătate).

Postul BBC News a vorbit cu femei care au fost agresate sexual în sala de operație.

Autorii studiului spun că există un tipar de stagiare care sunt abuzate de chirurgi seniori de sex masculin, în spitalele de stat britanice.

Colegiul Regal al Chirurgilor a declarat că descoperirile au fost „cu adevărat șocante”.

Detaliile șocante ale studiului: Chirurgii de sex masculin își șterg fruntea pe sânii colegelor

Există o poveste nespusă a femeilor care sunt mângâiate între coapse, a chirurgilor care își șterg fruntea pe sânii lor și a bărbaților chirurgi care își freacă zonele intime de personalul feminin. Unora li s-au făcut inclusiv oferte pentru oportunități de carieră în schimbul relațiilor intime.

Analiza realizată de către Universitatea din Exeter, Universitatea din Surrey și Grupul de lucru pentru comportamentul sexual incorect în chirurgie a fost distribuită exclusiv către BBC News.

Aproape două treimi dintre femeile chirurg care au răspuns cercetătorilor au spus că au fost ținta hărțuirii sexuale, iar o treime au fost agresate sexual de colegi în ultimii cinci ani.

Femeile spun că se tem că raportarea incidentelor le va deteriora cariera și le lipsește încrederea că NHS va lua măsuri concrete pentru combaterea fenomenului.

Există o nervozitate de a vorbi deschis. Judith, una dintre victime, care a acceptat să vorbească public, le-a cerut celor de la BBC să folosească doar prenumele ei. Acum este un chirurg consultant experimentat și talentat.

A fost agresată sexual la începutul carierei sale, când era persoana cu cea mai mică putere în sala de operație. La un moment dat, un chirurg senior acuza faptul că l-au apucat transpirațiile.

„[El] s-a întors și și-a îngropat capul direct în sânii mei și mi-am dat seama că își șterge fruntea pe mine.

„Pur și simplu am înghețat și mi-am spus în sine - „de ce este fața lui în decolteul meu?”

Când a făcut-o pentru a doua oară, Judith s-a oferit să-i dea un prosop. Răspunsul medicului a fost: „nu, așa e mult mai distractiv”. „I-am văzut apoi zâmbetul - m-am simțit murdară, m-am simțit umilită”.

Și mai rău pentru ea a fost tăcerea totală a colegilor.

„El nici măcar nu era cea mai în vârstă persoană din sala de operație, dar avea convingerea că acel comportament este ok, ceea ce este pur și simplu putred”.

Asta i s-a întâmplat lui Judith în mijlocul blocului de operație, dar hărțuirea sexuală și abuzul sexual se extind dincolo de spital.

Rezultatele studiului: 90% dintre femei și 81% dintre bărbați au fost martori ai unei forme de comportament sexual neadecvat

Studiul, care este publicat în British Journal of Surgery, este prima încercare a sistemului britanic de sănătate de a înțelege amploarea fenomenului.

Chirurgii înregistrați în studiu - bărbați și femei - au fost invitați să participe complet anonim și 1.434 au răspuns afirmativ. Jumătate erau femei. 

  • 63% dintre femei au fost ținta hărțuirii sexuale din partea colegilor
  • 30% dintre femei fuseseră agresate sexual de un coleg
  • 11% dintre femei au raportat contact fizic forțat legat de oportunitățile de carieră
  • Au fost raportate cel puțin 11 incidente de viol
  • 90% dintre femei și 81% dintre bărbați au fost martori ai unei forme de comportament sexual neadecvat
  • În timp ce raportul arată că bărbații sunt, de asemenea, supuși unora dintre aceste comportamente (24% au fost hărțuiți sexual), acesta concluzionează că bărbații și femeile chirurgi „trăiesc realități diferite”.

„Este probabil ca descoperirile noastre să zdruncine încrederea publicului în profesia chirurgicală”, a spus dr. Christopher Begeny, de la Universitatea din Exeter.

Între timp, un al doilea raport - numit Breaking the Silence: Addressing Sexual Misconduct in Healthcare - face recomandări pentru ceea ce trebuie schimbat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel