Două tururi/ Scrisoarea prin care Guvernul îşi asumă răspunderea, la Parlament. Fifor: Cea mai mare înşelătorie din ultimii 30 de ani

Parlamentul României
Parlamentul României

Scrisoarea prin care Guvernul îşi asumă răspunerea privind modificarea legislaţiei electorale pentru alegerile locale în două tururi a ajuns la Parlament. Mihai Fifor a afirmat, printr-o postare pe pagina sa de socializare, că aceasta este cea mai mare înşelătorie din ultimii 30 de ani. 

Publicitate

"Orban a trimis la Parlament scrisoarea prin care își asumă răspunderea pe modificarea legii electorale, astfel încât primarii să fie aleși în două tururi. Încălcând orice principiu al democrației, legea și recomandările Comisiei de la Veneția, liberalii pun la cale cea mai mare înșelătorie din ultimii 30 de ani.

Vor să pună mâna pe toată puterea din România, în cel mai periculos joc politic de după 1989 și să nu-și respecte apoi nicio promisiune, cu cinismul care deja îi caracterizează.", a scris Mihai Fifor pe Facebook. 

"PNL vrea toată puterea"

"PNL vrea toată puterea, dar factură iresponsabilitățîi lor va fi plătită de români, cu prețul aruncării României în haos. Cine își asumă și care vor fi costurile crizei politice pe care o generează liberalii? Pentru că dincolo de calculele lor și de jocuri politice iresponsabile, România are nevoie de stabilitate, de predictibilitate politică și economică și, mai ales, de bună guvernare. Din păcate, nimic din toate acestea nu par să fie priorități pentru PNL. Un singur lucru contează: acapararea puterii, indiferent de costuri și de consecințe pe termen lung.", a mai scris Fifor. 

Precedent periculos

"Precedentul pe care Orban îl generează, modificând legea electorală după bunul plac, fără dezbatere în Parlament, fără consultarea celorlalți actori politici, ignorând principii democratice fundamentale, poate avea un efect greu de calculat pentru democrația din această țară, în anii care vor urmă.

La prima vedere, am fi tentați să vorbim de faptul că liberalii nu știu să guverneze, girand un guvern incapabil să gestioneze treburile țării.

În realitate, însă, în profunzime, lucrurile sunt mult mai complicate de atât, iar resorturile care stau la baza acestui atac la democrație, nu cred că mai sunt chiar atât de greu de intuit pentru oricine își dorește să vadă ce e de văzut și să înțeleagă ce e de înțeles.", a concluzionat fostul secretar general al PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel