Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase la ”Matei Balș”, a spus, la Antena 1, în această dimineață, că ”înlocuiește doza de optimism” pe care a transmis-o de fiecare dată în spațiul public, cu una de ”realism”. ”Într-adevăr, e o situație grea” a început medicul.
”Trebuie să facem în așa fel încât să nu fie și mai greu, adică acele măsuri despre care cred că auzim de zeci, sute de ori într-o zi cred că e obligatoriu să le punem în practică. Masca trebuie purtată corect, să acopere gura și nasul obligatoriu, să respectăm distanțarea de minimum 1,5 m, mai bine 2 metri, să evităm gesturile sociale, să respectăm regulile de igienă și, în general, să evităm contactul prelungit cu cineva. Lucrurile acestea trebuie aduse la nivel de rutină” a subliniat medicul.
Medicul de la ”Matei Balș” a explicat de ce trebuie ca aceste recomandări trebuie să devină o rutină în viața noastră: ”Numărul mare de infectări dintr-o zi înseamnă că peste 150 de pacienți, din București, de exemplu, trebuie să ajungă la spitalele dedicate și, sigur, spitalele suport. E o presiune foarte mare. Spitalul Matei Balș, în cele mai multe dintre momente, funcționează cu zero locuri, se fac unele locuri, se ocupă imediat, deci e o situație grea. Nu trebuie să ne gândim că se pot gestiona extrem de ușor la infinit, deocamdată rezolvăm, există un echilibru, dar dacă așa vom merge și-n săptămânile următoare, cu același număr mare de infectări, vom avea probleme, pentru că, de aici, se vor selecta cazurile severe, va crește numărul de pacienți în terapie intensivă, unde oricum e capacitatea maximă atinsă.”
Adrian Marinescu a mai spus că spitalele de primă linie chiar au nevoie de ajutor, dar și că este o situație pe care nimeni nu și-o dorește.
”Dacă numărul de cazuri va continua să crească în terapie intensivă, știți bine că e semnalul de alarmă pentru orice țară. S-a întâmplat și-n sistemele medicale avansate, sper să nu ajungem acolo, hai să luăm niște măsuri de acum.” a afirmat medicul, în intervenția din emisiunea ”Neatza cu Răzvan și Dani”.
”Nu e altă variantă! Ori trecem cu bine și închidem cercul ăsta vicios, ori vom continua pe perioade mai lungi de timp. Deja prognoza pe care o aveam e schimbată. Ne așteptam la o evoluție mai bună în vară, la perioade complicate în toamnă, se întâmplă altfel decât am prognozat. E un semnal de alarmă mai mult decât important.” a precizat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu