EXCLUSIV  Dr. Adrian Marinescu anunță ce se întâmplă dacă te infectezi între cele două doze de vaccin COVID

Dr. Adrian Marinescu, specialist în boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Capitală, a făcut mai multe clarificări pentru DC NEWS cu privire la vaccinul anti COVID-19. 

Astfel, specialistul a explicat ce se întâmplă dacă o persoană se infectează cu SARS-CoV-2 între cele două doze de vaccin şi dacă a doua doză trebuie amânată. 

"Dacă persoana respectivă are şi o formă simptomatică, se ştie clar că simptomatologia presupune amânarea vaccinării. Dar atenţie, dacă acea persoană are o formă de boală ASIMPTOMATICĂ, din datele pe care le avem nu reiese că ar fi vreo problemă. Dacă la rapel nu ai simptome, nu e o contraindicaţie.", a precizat dr. Adrian Marinescu. 

În Europa s-a început cu cei vulnerabili, în România cu medicii 

"Eu cred că personalul medical trebuie să fie primul vaccinat, dintr-un considerent foarte simplu. Dacă personalul medical este bolnav, nu are cine să ne trateze, inclusiv pe cei vulnerabili. Mai ales că noi avem prea puţine cadre medicale, inclusiv în prima linie. Dar asta nu înseamnă că nu putem să îi vaccinăm şi pe cei vulnerabili foarte repede. Trebuie doar să avem o capacitate suficientă de a vaccina într-un timp scurt, pentru că doze avem.", a mai spus medicul.  

Informarea în mediul rural, aproape inexistentă 

Medicul a mai precizat şi ce trebuie făcut în mediul rural pentru o bună informare a populaţiei, astfel încât procentul de persoane vaccinate să ajungă la peste 70 la sută. 

"Nu putem face altceva decât să transmitem mesaje şi în rural, mesaje cât se poate de clare. Se fac şi aceste campanii televizate, trebuie continuat. Puterea exemplului va conta foarte mult. Sunt milioane de oameni vaccinaţi în toată lumea deja, s-a văzut că efectele adverse au fost minime. Probabil că de la puterea exemplului, vor realiza şi ceilalţi că nu se întâmplă nimic. Cred că e greu să facem campanii din poartă în poartă. Televiziunile ajung peste tot, pot fi mesaje generale şi pe radio. Medicii de familie au un rol important în comunitate, dar aici joacă un rol şi preoţii şi restul autorităţilor dintr-un sat, dintr-o comună", a concluzionat Adrian Marinescu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel