Dr. Adriana Pistol, scenariu dezastru pentru finalul lui octombrie. Putem depăși 15.000 cazuri noi/zi

Adriana Pistol / Foto gov.ro
Adriana Pistol / Foto gov.ro

Directorul CNSCBT, Adriana Pistol, a spus că finalul lunii octombrie s-ar putea să aducă 15.000 cazuri Covid-19 noi pe zi.

Medicul Adriana Pistol, director al Centrului National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, a avertizat sâmbătă că, la sfârşitul lunii octombrie, numărul cazurilor noi de coronavirus va depăşi 15.000 zilnic, dacă oamenii nu se vor vaccina şi nu vor respecta măsurile de protecţie.

Aceasta afirmă că dublarea numărului de cazuri în ultimele şapte zile are drept cauză acoperirea vaccinală insuficientă şi nerespectarea măsurilor de protecţie.

Cu populația doar o treime vaccinată, nu ai cum să controlezi evoluția epidemiei

„Cu doar 30 % acoperire vaccinală în populaţia generală din punct de vedere epidemiologic nu poţi să controlezi evoluţia unei epidemii, indiferent de ce natură ar fi aceasta. (...) Al doilea motiv este că avem deja o transmitere comunitară extinsă, la nivelul întregii ţări, o nouă tulpină de virus, tulpina Delta care are o rata de transmisibilitate mult mai crescută faţă de tulpinile cu care ne-am confruntat în valurile anterioare. Al treilea motiv este nerespectarea în totalitate, acolo unde ar fi fost nevoie, a măsurilor de distanţare fizică, a portului măştii şi a celorlalte măsuri de igienă", a declarat medicul într-o conferinţă de presă.

Dr. Pistol, apel la vaccinare. În caz contrar vom avea peste 15.000 cazuri pe zi

Adriana Pistol face apel la întreaga societate să contribuie la stoparea pandemiei, atrăgând atenţia că instituţiile singure nu pot rezolva situaţia.

„Atragem atenţia tuturor că este momentul în care să apelăm la ceea ce putem face fiecare dintre noi, că nu doar aparatul instituţional poate să rezolve o astfel de situaţie, ci întreaga comunitate trebuie să-şi aducă aportul la rezolvarea acestei situaţii prin o atitudine voluntară, individuală de a limita mobilitatea şi contactul în spaţii aglomerate cu foarte multe persoane şi nu în ultimul rând vaccinarea. (...) Din calculele făcute de noi, dacă această participare a tuturor la managementul acestei situaţii nu se va petrece, undeva la sfârşitul lunii octombrie vom depăşi 15.000 de cazuri pe zi. Ceea ce nu am avut în valurile anterioare (...) pentru că vorbim de o tulpină virală, cu o rată mai mare de transmisibilitate. (...) Dacă, din punct de vedere voluntar, fiecare dintre noi decidem să ne protejăm (...) sperăm că previziunea pe care am făcut-o să nu o vedem îndeplinită", a adăugat Adriana Pistol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel