Dr. Alexandru Rafila: Vaccinurile salvează vieţi

Vaccinurile salvează vieţi, a subliniat, vineri, dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie într-o întâlnire de specialitate.

Afirmaţia a fost făcută la o dezbatere privind siguranţa şi eficienţa vaccinurilor, organizată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) în contextul marcării la nivel global a Săptămânii Imunizării.

'Vaccinurile salvează vieţi - nu este doar o lozincă, este o evidenţă dată de cifrele demografice. În 1979 am reuşit să eradicăm variola. Nu a existat niciun interes economic şi vaccinarea împotriva variolei s-a oprit în 1980, odată cu eradicarea variolei. Practic, dacă vom reuşi să eradicăm şi rujeola, probabil că acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul rujeolei, acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul poliomielitei. Poliomielita este o boală aproape eradicată. (...) Aceeaşi situaţie şi în cazul difteriei', a precizat dr. Rafila.

Vaccinarea, metodă sigură de prevenire şi de control al bolilor, printre care şi rujeola

'Este nefiresc să înregistrăm atâtea decese cauzate de rujeolă, în condiţiile în care avem la îndemână vaccinarea, o metodă sigură de prevenire şi control al acestei afecţiuni şi a multor altor boli infecţioase care pot avea consecinţe severe asupra sănătăţii copilului', a spus dr. Rafila. Medicul a menţionat reacţiile adverse ale vaccinării, mai frecvente fiind cele locale: durere, febră, roşeaţă, care sunt autolimitate.

'Administrarea unui vaccin poate fi urmată, la unii, nu la toată lumea, de apariţia unor reacţii postvaccinare, care pot să fie locale, sistemice sau alergice şi pot fi determinate fie de vaccin, fie de reactivitatea individuală, de erori de administrare sau de cauze coincidente, care urmează temporar vaccinării. Toate aceste cauze sunt monitorizate să se vadă dacă există vreo posibilă legătură între vaccinare şi evenimentul neplăcut. (...) Cele mai frecvente sunt reacţiile locale: durere, febră, roşeaţă - sunt autolimitate, nu înseamnă nimic. Până la urmă, beneficiul legat de vaccinare este incomparabil mai mare', a adăugat dr. Rafila.

Singurul pericol

Potrivit acestuia, reacţiile alergice, de tip anafilactic, sunt cele care ar putea prezenta, într-adevăr, un pericol, iar, din această cauză, există un protocol pentru a preveni acest lucru, dar frecvenţa este mică, de un caz la un milion de doze de vaccin administrate. Dr. Rafila a mai explicat că 'acoperirea vaccinală în România variază între 67 şi 92% pentru diferitele tipuri de antigene din programul naţional, în condiţiile în care nivelul de siguranţă recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 95%, nivel care asigură o bună protecţie populaţională şi permite evitarea epidemiilor şi eliminarea unor boli cum sunt poliomielita şi rujeola'.

'Părinţii trebuie să se informeze, în primul rând de la medicii lor de familie, despre beneficiile vaccinării, care depăşesc cu mult riscurile, să înţeleagă că un vaccin este rezultatul unui proces riguros de producţie şi de testare şi că acesta ajunge pe piaţă după ce a primit o serie întreagă de aprobări de la autorităţile competente. Mai mult, părinţii trebuie să aibă încredere că reacţiile adverse postvaccinare indezirabile sunt atent monitorizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile şi de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, ca o garanţie suplimentară pentru sănătatea copiilor', a mai spus dr. Alexandru Rafila.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel