Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, spune că situația din spitale este critică.
Managerul Institutului Marius Nasta din București, Beatrice Mahler, a declarat, miercuri, că situaţia din spitale este critică, iar medicii și familiile celor bolnavi trăiesc o adevărată dramă. Mulți români deși au simptome de COVID-19, refuză să vină la spital în primele zile, iar în final ajung să fie internați cu forme grave de COVID.
"Pot să spun că avem pacienți care au nevoie de ATI și nu au un pat în ATI. Numărul de decese este în creștere. E extrem de frustrant, cu tot tratamentul, cu toată ventilația, să vezi pacienți tineri pe care îi pierzi pentru că forma de evoluție e extrem de surprinzătoare și de rapidă. Nu mi-aș dori să ajungem în situația în care a fost Italia, dar riscurile sunt mari, mai ales pentru anumite zone. Trăim o dramă în spitale și trăim drama alături de oameni care vin și de familiile lor", a declarat, la Digi24, Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală.
Medicul mai spune că în următoarele două săptămâni nu se anunţă o îmbunătățire a situației.
"Este o situație critică, extrem de tensionată. Număr mare de pacienți care vin, număr de locuri limitate, dificultăți de a asigura asistență, pentru că personalul e același, chiar dacă avem un număr mai mare de cazuri. E o situație dificilă și din păcate următoarele două săptămâni nu se anunță a fi mai bune", a mai spus Mahler.
În ultimele 24 de ore, s-a înregistrat un record absolut al persoanelor care au decedat din cauza COVID-19: 331 de persoane au pierdut lupta cu boala. Au fost înregistrate 14.744 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 264 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Un bebeluș și 5 tineri sunt printre pacienții COVID care au murit în ultimele 24 de ore. Niciunul dintre cei 5 nu era vaccinat, iar doi dintre ei nu aveau nici alte boli. Până astăzi, 38.260 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
VEZI ȘI: Imagini dramatice la Institutul Marius Nasta. Și pe holuri sunt paturi cu bolnavi Covid
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu