EXCLUSIV  Dr Bogdan Marțian, chirurgia modernă în România. Interviurile DC News și Dc Medical

Dr. Bogdan Marțian. Foto: DC MEDICAL
Dr. Bogdan Marțian. Foto: DC MEDICAL

Invitat la Interviurile DC News și DC Medical, ediția de vineri, 26 aprilie, Dr. Bogdan Marțian, șeful Clinii de chirurgie generală de la Spitalul Clinic Sanador, va explica cum se face chirurgia modernă în România. Laparoscopia și chirurgia obezității sunt doar două dintre subiectele pe care le va detalia mâine, în emisiunea care va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC NEWS și DC MEDICAL.   

Dr. Bogdan Marțian, care este medic primar chirurgie generală, doctor în științe medicale și șeful Clinii de chirurgie generală de la Spitalul Clinic Sanador, are numeroase supraspecializări. Dintre ele enumerăm, rapid, competența în laparoscopie avansată nivel 2, studiu aprofundat și atestat în chirurgia oncologică, colo-rectală și digestivă superioară. Pe lângă acestea, reputatul medic este specializat și în chirurgia obezității, o variantă modernă de abordare a pacienților cu greutate mult prea mare.

Chirurgia în România, la stat și la privat

Invitat la ediția de vineri, 26 aprilie, a Interviurilor DC NEWS și DC MEDICAL, Dr. Bogdan Marțian va explica ce înseamnă chirurgia modernă, cum a evoluat această disciplină la nivel mondial și dacă în România se face la standardele din Occident, cele la care ne place atât de mult să ne raportăm.

Totodată, vom înțelege cum se face chirurgia și de ce aparate are nevoie un chirurg ca să-și facă meseria în cel mai bun mod posibil. Ca fapt divers, ceputatul chirurg a renunțat, în urmă cu 3 ani, la postul pe care-l deținea la cel mai mare spital de urgență din Capitală, alegând să opereze doar la Spitalul Clinic Sanador. De ce a făcut această alegere și care sunt diferențele între o sală de operații „la stat" și una de „la privat", ne va explica pe larg.

Laparoscopia, colonoscopia și chirurgia obezității

Pentru că este un subiect „fierbinte", Dr. Bogdan Marțian ne va elucida și ce înseamnă chirurgia laparoscopică, ce avantaje aduce ea pentru pacient, dar și pentru medic, în ce situații este indicată și în ce situații nu, inclusiv care sunt limitele acestui tip de intervenție.

Vom vorbi, de asemenea, și despre patologia gastică și colorectală. Specialistul va detalia importanța colonoscopiei, cum poate fi ea folosită ca instrument de diagnostic, dar și de tratament. Vom afla, cu argumente, care variantă este mai bună: colonoscopia clasică sau investigația 3D la computer tomograf, care reconfigurează tubul digestiv?

Nu în ultimul rând, vom vorbi despre chirurgia obezității: când și cui îi este recomandată, care sunt beneficiile pentru pacienți, care sunt riscurile pe care și le asumă, dar și ce trebuie să facă un pacient care trece printr-o astfel de intervenție.

Emisiunea „Interviurile DC NEWS și DC MEDICAL" va fi transmisă simultan, mâine, 26 aprilie, de la ora 11.00, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC NEWS și DC MEDICAL, și va putea fi urmărită ulterior și AICI.


Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel