Dr Crina Ștefănescu, președintele Asociației Pacienților Transplantați Hepatic din România, vine la Academia de Sănătate, ediția de luni, 9 septembrie 2019, pentru a explica ce înseamnă o asociație de pacienți și care este rolul ei practic în viața celor care trec sau așteaptă să treacă printr-un transplant. Emisiunea, care este a doua parte a interviului, va fi difuzată de la ora 11.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical.
Dr Crina Ștefănescu, invitatul de luni, 9 septembrie, de la Academia de Sănătate, emisiune moderată de academician dr Irinel Popescu, este, de profesie, medic primar obstetrică-ginecologie. În anul 2000, după ce a aflat că are o boală cruntă de ficat, pentru care nu există tratament care s-o vindece, a știut că singura ei soluție era un transplant.
Din lungul drum pe care l-a avut de parcurs până a avut norocul de a trece cu bine printr-un transplant hepatic, medicul a învățat câteva lucruri esențiale, de data aceasta din postura de pacient: că oamenii aflați într-o situație similară au nevoie nu doar de priceperea și îndemânarea medicilor, ci și de acel umăr de ajutor pe care ți-l poate da un om care a trecut prin aceleași probleme ca și tine, dar și că atunci când își unesc puterile cei care au în față același zid de trecut, puține lucruri le mai pot sta în cale.
În această a doua parte a interviului care va fi difuzat la Academia de Sănătate , Dr Crina Ștefănescu va explica, printre altele, cât de mare și de important este rolul unei asociații de pacienți – în cazul de față fiind vorba de Asociației Pacienților Transplantați Hepatic din România – LIVERTRANS; dar și cum se pot ajuta unii pe alții pacienții care au trecut printr-un transplant sau cum îi pot ajuta ei pe cei care încă se află pe lista de așteptare etc.
Emisiunea va fi difuzată de la ora 11.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu