Dr. Daciana Toma, secretar al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), a vorbit la DC News despre faptul că în cazul tulburărilor cognitive, diagnosticarea este dificilă și din cauza accesului limitat la medici din anumite specialități.
„Dacă ne uităm la incidență - vorbim de datele din Buletinul Informativ al INSP – incidența este scăzută în 2020 față de 2019 cu aproximativ 15-20%. (…) A fost o perioadă în care (n.r. pacienții) n-au avut unde să se ducă, după care a fost o perioadă în care n-au vrut să se ducă, s-au temut. La toate acestea vorbim și despre accesul limitat la medici din anumite specialități - psihiatri, neurologi. Nu vorbim de București, București este o altă țară. Când vorbim la nivel de țară, accesul este limitat. Sunt zone întregi unde primul neurolog sau primul medic psihiatru este între 50-100 km. Nu-i ușor câtuși de puțin”, a declarat Dr. Daciana Toma.
„Am făcut un studiu care urmează să se publice în revista Școlii de Management Sanitar. Ne-am pus întrebarea: ce s-a întâmplat în această perioadă cu pacienții cu tulburări cognitive. Și am făcut un chestionar pe care l-am aplicat medicilor de familie cu întrebări de genul: câți pacienți aveți în evidență, câți aveați în evidență înainte de pandemie, dacă i-ați trimis la evaluări, câte suspiciuni ați avut, ce ați făcut cu acești pacienți, câți s-au confirmat. (...) Am constatat că(n.r. medicii respondenți) duceau în spate peste 100.000 de pacienți. Noi i-am întrebat: cât de aproape aveți cabinet de neurologie, de psihiatrie, dacă e ambulatoriu de specialitate, dacă e spital. Noi am vrut să scoatem la iveală cât este de gravă problema”, a declarat Dr. Daciana Toma, care a subliniat faptul că distanța mare față de cabinetele de specialitate îngreunează diagnosticarea tulburărilor cognitive.
“Vorbim de subdiagnosticareanterior pandemiei. Vorbim nu doar despre faptul că (n.r. pacienții) erau subdiagnosticați, dar și dacă sunt diagnosticați, eu, ca medic de familie, s-ar putea să nu știu de pacientul respectiv, pentru că în momentul în care (n.r. pacientul) a fost luat în evidență de un medic dintr-o anumită specialitate, tu nu mai știi de el decât dacă medicul respectiv trimite o scrisoare medicală către medicul de familie. Eu nici nu mai știu dacă el a fost diagnosticat sau nu. (...) Ar trebui să existe dosar electronic”, a declarat Dr. Daciana Toma
“Noi suntem tentați, când vorbim de tulburări psihiatrice, să ne gândim la stadiile foarte avansate ale bolii, dar acel om până ajunge în stadii foarte avansate...Problema nu este să îți dai seama că un pacient are Alzheimer când deja este într-o formă foarte gravă. Problema este ce te faci, cum te prinzi (n.r. din timp).Acolo este arta și ar trebui găsită o soluție ca indiferent către care profesionist merge, el să știe toate bolile pe care pacientul le are, toată medicația pe care o ia”, a mai declarat Dr. Daciana Toma.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu