Ritmul de propagare a virusului SARS-COV2 de la o persoană la alta este unul relativ alert, apreciază medicul Emilian Popovici.
Publicitate
O persoană cu Covid infectează acum 16 persoane, astfel a explicat medicul Emilian Popovici, vicepreşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie, numărul în creştere al persoanelor care se îmbolnăvesc, după mai bine de doi ani în care au evitat infecţia, multe dintre ele fiind şi vaccinate. Potrivit RADOR, doctorul spune că varianta Wuhan a coronavirusului nu era la fel de transmisibilă: o persoană infecta doar alte trei persoane. Actualele variante de SARS-CoV-2 sunt însă extrem de transmisibile, astfel că oamenii sunt îndemnaţi să ia măsuri pentru a se proteja, chiar şi în concediu. Emilian Popovici subliniază că trei doze de vaccin previn în continuare, într-o măsură importantă, formele grave de boală. Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 a determinat autorităţile să reactiveze centrele de evaluare, închise în perioada în care incidenţa a fost mică. În judeţul Bistriţa-Năsăud au fost redeschise două astfel de centre, la spitalele din Beclean şi Năsăud.
Până la 31 iulie, 65.999 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 30.07.2022 (10:00) – 31.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 16 decese ( 5 bărbați și 11 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 16 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități și 10 erau nevaccinați.
Într-o intervenție televizată, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre un nou val COVID-19.
”Referitor la încheierea oficială a pandemiei este atunci când numărul de cazuri începe să scadă constant în toate regiunile lumii și practic se constată că transmiterea aceasta susținută încetează și, eventual, cazurile de transmitere sunt din forma epidemică, ceea ce înseamnă un număr mare de cazuri într-o perioadă relativ scurtă de timp și se ajunge la forma endemică, adică cazuri sporadice, care apar ici - colo și care nu pun în niciun fel probleme de sănătate publică”, a spus ministrul Rafila.
În cadrul emisiunii de la România TV, analistul politic Bogdan Chirieac a pus o întrebare ce privește populația generală a României, legată de vaccinare.
”O întrebare practică, sunt convins că multă lume va urmări acest lucru. Vă întreb ca un cetățean standard, mediu: m-am vaccinat cu trei doze, nu am făcut COVID-19, când îmi recomandați sau dacă îmi recomandați să fac următoarea doză? Doza numărul patru, care m-ar putea imuniza în mare măsură împotriva noilor variante de COVID-19”, a spus Bogdan Chirieac.
”În luna octombrie, când, cel mai probabil, acest vaccin, în varianta lui nouă va fi disponibil, atunci v-aș recomanda să vă vaccinați”, a răspuns Alexandru Rafila. Citește continuarea aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu