Conf. dr. Marcian Manu, medic urolog la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit de prostată și afecțiunile glandei specifice bărbaților.
Jurnalistul Val Vâlcu și conf. dr. Marcian Manu, medic urolog la Spitalul Clinic SANADOR, au discutat despre una dintre bolile specifice bărbaților, prostata, iar cu umor au făcut referire la presupusa boală pe care ar fi avut-o Nicolae Ceaușescu.
”În timpul lui Ceaușescu, în regimul comunist era o glumă. De ce suferă Nicușor Ceaușescu. De prost tată. Era un banc care circula în acea vreme dar se și bănuia că avea un cancer de prostată dictatorul comunist în ultimii ani ai vieții sale. Nu avem certitudinea, dar s-a discutat despre prostată, a apărut și prostata în discuțiile despre boli, afecțiuni nu că s-ar fi dus la un control, la un screening, că ar fi fost atenți cu această glandă”, a spus Val Vâlcu în introducerea emisiunii.
Continuând cu puțin umor, conf. dr. Marcian Manu a precizat că deși prostata este un organ masculin, ea este una de gen feminin.
”Suntem doi doctori la o masă care discutăm despre un organ foarte masculin care este de gen feminin, o prostată, două prostate, așa ca să destindem puțin atmosfera și ca să începem cu câteva noțiuni. Suntem doi medici care trebuie să discutăm pe înțelesul tuturor și să plecăm cu niște idei la sfârșitul acestei conversații”, a spus conf. dr. Marcian Manu.
”Prostata este o glandă anexă a aparatului reproducător, situată ca poziție anatomică sub vezica urinară și ușor anterior de ea. Posterior se învecinează cu rectul, anterior cu simfiza pubiană.
Are o poziție strategică pentru că se află la intersecția dintre căile de evacuare ale aparatului urinar și ale aparatului genital.
Această intersecție este foarte importantă pentru că patologia se poate transfera și răspândi de la aparatul urinar la cel genital și invers.
O infecție la un testicul prin canalele ejaculatoare poate ajunge la nivelul uretrei, se poate duce la vezică și invers. O tumoră de la vezica urinară, de asemenea, se poate duce la prostată”, a declarat dr. Manu, în exclusivitate de la DC News și DC Medical.
”Are o poziție foarte importantă și din punct de vedere fiziologic și anatomic pentru că este străbătută de uretră, este conductorul care leagă vezica de exterior și prin care se evacuează intermitent urina.
Trebuie să știm că urina este produsă permanent de rinichi, ea ajunge în vezica urinară care este un organ de stocare prin care intermitent prin actul de mixțiune se evacuează pe uretră conținutul acesteia.
Această uretră inițial trece prin prostată, deci anatomic patologia prostatei sigur va influența uretra și implicit aparatul urinar superior.
Tot din punct de vedere anatomic este important să știm că are o profundă influență hormonală și răspunde hormonal.
Acest lucru este important și din punctul de vedere al patologiei pe care o dezvoltă cât și din punctul de vedere al tratamentului pe care putem să îl facem pentru afecțiunile prostatei”, a mai spus dr. Marcian Manu.
Potrivit acestuia, din punct de vedere structural, prostata are trei tipuri de celule. ”Celule glandulare care participă la formarea lichidului seminal, care reprezintă 30% din lichidul seminal ejaculat. Are celule stromale de susținere și celule fibroase și musculare care au rol de propulsie a spermei în timpul ejaculării”, a mai spus medicul.
În ceea ce privește împărțirea anatomică a prostatei, aceasta se realizează în patru zone. ”O zonă periferică care reprezintă cam 75% din volumul prostatei, este deosebit de importantă pentru că 80% din cancerele de prostată se dezvoltă din această zonă periferică.
O zonă centrală care reprezintă 20% și care este răspunzătoare de doar 2-3% din cancerele de prostată și o zonă tranzițională din jurul uretrei din care se dezvoltă adenomul de prostată, o altă afecțiune a prostatei iar din care se pot dezvolta 10-15% din cancerele de prostată”, a mai spus medicul subliniind că patologiile prostatice se pot asocia unele cu altele, ”una nu o exclude pe alta. (...) Trebuie să le tratăm separat și împreună”.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu