Fetița medicului Mihail Pautov a fost internată în spital.
Medicul Mihail Pautov a povestit câteva lucruri despre perioada în care fetița lui de doar câteva luni a stat internată în spital împreună cu mama sa.
"Yo! Am părăsit spitalul ieri. Poză asta aș pune-o în ramă. Aparent, printre primele lucruri conștiente pe care le învață un copil mic este să își îmbrățișeze mama (pe mine nu mă îmbrățișează așa).
Ca scurt review din internarea în spital, câteva lucruri mă îngrozesc efectiv și încep să îi înțeleg pe acei pacienți care refuză o internare:
1. Faptul că nu poți ieși afară (rar, când te înlocuiește o asistență, și nepermis de spital - vorbim de spital privat).
3. Nu ai voie să scoți copilul afară, aproape inuman. Înțeleg bolile infecțioase și înțeleg limitarea de mișcare în acest caz, dar când vorbim de boli netransmisibile sau greu transmisibile este musai să există o rutină de ieșit măcar 15 minute afară la aer/zi.
2. Saloanele (de copii) cu geamuri care nu se deschid. Referitor la accesul la aer liber probabil că și deținuții au un regim mai relaxat, findu-le garantat prin lege acest drept. Ceva trebuie făcut în acest sens, dar încă nu știu ce", a scris Mihail Pautov pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu