Dr Mohammad Murad a intrat în politică / video

”De Ce Nu în România?” cu Murad
”De Ce Nu în România?” cu Murad

Dr Mohammad Murad a intrat în politică.

Dr Mohammad Murad, președinte executiv al Partidului Ecologist Român, a spus de ce a intrat în politică.

'Am luat această decizie acum deoarece consider că am încheiat un capitol important din viața mea, aceea de om de afaceri. Am intrat în politică pentru a schimba viața oamenilor de rând. Am hotărât să mă implic în tot ceea ce înseamnă viața pensionarilor, care sunt, din păcate, de cele mai multe ori, cel mai loviți de orice decizie luată. Am văzut ultima dintre ele, privind liberalizarea prețurilor la energie și la gaze. Este inadmisibil ca un pensionar să plătească peste 80% din pensia lui doar ca să aibă lumină și căldură în casă.', a spus Mohammad Murad.

'De acum înainte îmi voi dedica activitatea pentru viața pensionarilor, pentru sprijinirea mediului de afaceri, din interior, din zona politică de data aceasta, și nu din partea de patronate. Avem nevoie măcar de o concurență loială între noi și toate companiile care sunt bine venite în România. Este foarte normal să atragem cât mai mult capital străin, dar, măcar, într-un cadru egal cu firmele românești.', a menționat Murad.

'O a treia preocupare va fi pentru activități sociale. Eu cred în familie. Cred că valorile morale rămân în steagul tuturor pentru că nu se poate vorbi despre o țară fără valori morale, care se bazează doar pe bani și bani.', a mai punctat Murad.

VIDEO

Citește și: Mohammad Murad, protocol între partide și mediul de afaceri. Departamente anti-abuz și miliarde în plus pentru România! / video

Mohammad Murad a propus un protocol între partidele politice și mediul de afaceri. Acesta a vorbit, la DCNews, despre crearea unor departamente anti-abuz, în contextul în care „nimeni nu dă niciun pic de importanță sectorului economic”, iar cele mai multe avize și autorizații sunt tergiversate.

„Cel care face ceva în România nu este sprijinit. Vă dau garanții. De exemplu, nu avem o agenție, una singură!, în care să pot să mă duc să fac o plângere că un primar mă ține cu autorizația timp de un an, adică nu-mi dă autorizația. De ce?! De ce să nu facem o chestie echilibrată?! Prin astfel de agenții am avea un control asupra oamenilor, dar și oferim un sprijin celor care vor să facă ceva. România, dacă ar fi pus la punct așa ceva, ar fi produs miliarde în plus! Mulți români din străinătate s-ar fi întors acasă! Salariile din România, astăzi, în construcții, de exemplu, sunt peste salariile din Italia, vă garantez! Dar nu vin înapoi. De ce nu revin?!”Citește continuarea articolului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel