Dr. Monica Pop a reacționat după numărul record de cazuri COVID-19 în România.
"N-aș putea spune că sunt mai multe cazuri de coronavirus, dacă sunt aproape 30.000 de teste. Deci, este cam staționabil, din acest punct de vedere. În al doilea rând, eu sunt convinsă că sistemul de sănătate va putea depăși situația aceasta. Bineînțeles că trebuie măsuri de protecție, însă ele trebuie luate, în primul rând, de oameni. Oamenii sunt singurii care pot duce la scăderea numărului de infectări.
Eu nu știu cum au ieșit 5 virgulă ceva la sută din București, când sunt 500 și ceva de cazuri și patru milioane de oameni. Eu cred că procentul nu e chiar așa de mare, dar asta nu înseamnă că trebuie să scădem mijloacele de protecție. Dimpotrivă, trebuie evitate aglomerațiile, iar cei pozitivi să stea acasă, dacă sunt asimptomatici", a declarat dr. Monica Pop la România TV.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-everin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News