EXCLUSIV  Dr. Paraschiva Postolache despre sindromul LONG COVID: Am avut pacienţi post-COVID-19 care au venit cu apă la plămâni, fibroză sau chiar noduli

Sindromul LONG COVID se poate croniciza, în timp / Foto: Pexels
Sindromul LONG COVID se poate croniciza, în timp / Foto: Pexels

Dr. Paraschiva Postolache a vorbit la ACADEMIA DE SĂNĂTATE despre sechelele post-COVID-19 dar şi despre posibilitatea de cronicizare a acestor simptome, în special la vârstnici şi la cei care au fost spitalizaţi o perioadă mai lungă de timp.

Alături de prof.dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii, conf. dr. Paraschiva Postolache a explicat care sunt sechelele pulmonare pe care le lasă COVID-19 și cum se face reabilitarea pacienților care au trecut prin boală. Pentru majoritatea pacienţilor, COVID-19 pare să fie doar o boală cu durata de 7-14 zile. Însă câţiva dintre ei se vor chinui săptămâni în şir cu simptome care se prelungesc ca durată, cum ar fi oboseala marcantă, dureri musculare persistente sau senzaţia de lipsă de aer.

Ce este LONG COVID?

Atunci când încă ai COVID-19 dupa patru săptămâni de boală, înseamnă că ai o condiţie pe care medicii au denumit-o COVID de „lungă durată” sau „LONG COVID”. Dr. Paraschiva Postolache confirmă:

"Această pandemie încă nu s-a finalizat. Cei mai mulţi dintre pacienţii care au suferit de Covid-19, indiferent dacă a fost o formă mai uşoară sau severă, au rămas cu sechele pe care noi le încadrăm, la ora actuală, în acest sindrom numit "LONG COVID" sau "POST-COVID" şi care, credem noi, se vor croniciza în viitorul apropiat şi îndepărtat. Cele mai frecvente simptome la aceşti pacienţi sunt cele de tip respirator, pentru că la nivelul aparatului respirator s-a multiplicat virusul. Dar nu numai. Sunt şi simptome cardiovasculare, digestive, renale şi neurologice. Noi ne vom referi acum doar la cele respiratorii. Din punct de vedere clinic, pacienţii care au avut Covid şi ajung la noi acuză dificultăţi de respiraţie, scăderea capacităţii de efort şi oboseală. Alţii mai prezintă şi dureri toracice, tuse uscată, iritativă sau însoţită de expectoraţii. Cei în vârstă au asociere şi cu afectarea musculaturii, mai ales cei care au fost internaţi o perioadă îndelungată."

"Facem pacienţilor Computer Tomograf (CT) ca să vedem toate modificările"

Postolache mai spune că la clinica unde activează de peste 15 ani se prezintă pacienţi, foşti suferinzi de COVID-19, cu apă la plămâni sau chiar cu noduli de diferite mărimi. "Spirometria la aceşti pacienţi este normală. Este afectat factorul de transfer a monoxidului de carbon la nivelul membranei alveolo-capilare a gazelor. Facem acestor pacienţi LONG-COVID şi un CT pentru a evidenţia cum se modifică toate procesele care au avut loc în faza acută. Ca şi sechele principale în această perioadă, constatăm frecvent fibroză pulmonară, bronşiectazii de tracţiune, unii prezintă chiar şi noduli de diverse dimensiuni şi chiar pleurezie (apă la plămâni)", a completat conf. dr. Paraschiva Postolache, medic primar pneumologie și medic specialist în reabilitare medicală. 

Interviul complet aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel