Dr Radu Țincu, semnal de ALARMĂ pentru după alegeri: "Inacceptabil! Presiune URIAȘĂ! Doar așa SCAD infectările"

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a comentat bilanțul de coronavirus de marți, 1 decembrie 2020, și a spus ce urmează după alegerile parlamentare din 6 decembrie. 

"În primul rând, trebuie să privim dincolo de cifrele noi ale diagnosticaților, faptul că există această diferență mare de teste, de la o zi la alta, influențează foarte mult capacitatea de analiză a situației în evoluție, dar trebuie să ne uităm la secția de Terapie Intensivă. Putem vedea că, de ceva zile la rând, presiunea crește și numărul de pacienți crește în fiecare zi. Avem astăzi (n.r. - 1 decembrie), 199 de decese, din păcate. Gândiți-vă că a crescut numărul pacienților la Terapie Intensivă, de ieri până astăzi, în contextul în care 200 de oameni și-au pierdut viața. Presiunea pe secțiile ATI devine uriașă, pentru că avem un număr din ce în ce mai mare de pacienți care au nevoie de terapie intensivă. 

Autoritățile trebuie să aibă maximă responsabilitate și să își analizeze eficiența propriilor măsuri. Dacă măsurile implementate nu vor fi capabile să scadă numărul de nou-diagnosticați în fiecare zi, ele vor trebui să fie înlocuite cu unele mai dure. Menținerea unui platou la 8-9000 de cazuri este un platou inacceptabil pentru sistemul de sănătate, pentru că va depăși capacitatea sectorului de Terapie Intensivă, undeva la jumătatea lunii decembrie. 

Trebuie să avem 2-3000 de cazuri pe zi, ca să putem să descongestionăm, pe de o parte, secțiile ATI, nu doar pentru că personalul medical a obosit și nu mai poate, ci și pentru a reda o parte din aceste paturi de la Terapie Intensivă către ceilalți pacienți", a spus medicul în direct, la Realitatea Plus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel