Dr. Rafila, semnal de ALARMĂ: Situaţia de la Suceava se va repeta şi în alte spitale

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii de Microbiologie, a tras un semnal de alarmă şi a spus că situaţia de la spitalul din Suceava s-ar putea repeta şi în alte spitale. 

„Situația de la Suceava se va replica și în alte spitale mari și atunci trebuie să găsim o soluție încât să le menținem funcționale Scopul spitalelor este să îngrijească pacienții și îngirjirea se face cu personal medical. Cred că cel mai bun aport este cel legat de stabilirea unei proceduri în care personalul medical asimtomatic își continuă activitatea și este izolat în cursul zilei, de exemplu într-un hotel. În România nu există încă această procedură, dar azi sau mâine se va lua o decizie apropo de această procedură", a declarat, miercuri, Alexandru Rafila, la Digi 24. 

Ture pentru medici

„Prin această procedură riscul de trasnmitere a infecției la alte echipă este foarte diminuat. Se dezinfectează spațiul medical, după care vine echipa următoare. Probabil că un sistem 12 cu 24 ar fi cel mai aplicabil, mai ales pentru unitățile medicale mari", a mai spus președintele Societății de Microbiologie, conform Mediafax. 

România, situaţie similară cu Franţa şi Spania

„Avem aproape 1.000 de persoane infectate confirmate și avem cel puțin 100 de persoane din rândul personalului medical, deci 10%. Și în Franța și în Spania și în Italia, 10% din rândul persoanelor infectate sunt din rândul personalului medical. Cifrele sunt mai mici la noi pentru că suntem cu un decalaj de câteva săptămâni față de ei. Procentul de persoane infectate din rândul personalului medical este același", a mai spus sursa citată.

Medicul spune că numărul de cazuri confirmate în ultimele zile este sub așteptările sale.

„Creșterea este mai mică decât am așteptat eu. Odată cu mărirea capacității confirmării de laborator și numărul de cazuri pozitive va crește mult mai rapid", a subliniat Rafila.

Pe teritoriul României au fost confirmate până miercuri un număr de 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre acestea 86 au fost declarate vindecate și externate, iar 13 români au murit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel