Prof. univ. dr. Simin Aysel Florescu a povestit ce a făcut în momentul în care mai multe cadre medicale din Spitalul Victor Babeș au refuzat să își facă vaccinul anti-gripal.
Prof. univ. dr. Simin Aysel Florescu, medic primar Boli infecţioase cu o supra-specializare în Boli tropicale şi director medical al Spitalului Victor Babeș, a vorbit la conferința "Noul sezon epidemic: cinci amenințări pentru Sănătate. Cum reacționăm?", organizată luni de DCNews, despre necesitatea unei legi a vaccinării. Medicul a venit și cu un exemplu din spitalul în care lucrează, acolo unde mai multe cadre medicale au refuzat la un moment dat să își facă vaccinul anti-gripal, deși foarte mulți pacienți erau bolnavi de gripă, iar riscul de infecție era unul foarte crescut.
"Trebuie să vă spun că din păcate există un nivel mediu de înțelegere extrem de redus față de ce ne așteptăm ca și rezultat al comunicării. Eu vă spun direct, e un nivel foarte redus de înțelegere. În ciuda faptului că încercăm să comunicăm profesionist, pe înțelesul fiecăruia, mai ales medicii de familie care sunt mereu în contact, linia 1 cum spun eu de fapt, cu toți pacienții, nivelul lor de înțelegere din cauza unei lipse de educație medicală cronică, cred că de 30 de ani cel puțin, scade din ce în ce mai mult.
Și ce putem face după ce comunicăm în mod eficient și încercăm să spunem tot ce înseamnă noțiuni de siguranță și tot ce s-a pomenit până acum? Eu cred că totuși decizia nu trebuie lăsată la nivelul de înțelegere al fiecăruia pentru că este vorba despre sănătate publică și când vorbim despre sănătate publică atunci ar trebui ca autoritățile de sănătate publică, împreună cu noi, medicii, să uzeze de această autoritate. Nu în mod de obligativitate, dar la modul trebuie. Să încercăm să accentuăm puțin nu numai pe puterea de liberă decizie a fiecăruia, ci pe faptul că trebuie să faci asta pentru că va fi mai bine pentru tine, deci a uza în mod constructiv de autoritatea noastră profesională și de a uza de riscuri versus beneficii într-o comunitate pentru că noi cu toții trăim în comunități, trăim în orașe, trăim în spitale, trăim în școli, trăim în facultăți, trăim în mici grupuri de vecini etc.
În această comunitate, riscul versus beneficiul în ceea ce privește vaccinul trebuie foarte bine stipulat și vă voi da un exemplu propriu de la mine din spital ca să înțelegeți ce vreau să spun. Cadrele medicale și personalul auxiliar au aceleași drepturi ca toată lumea. Ca și populația generală - se vaccinează sau nu, în principiu. La libera alegere, după aceste interminabile explicații, la un moment dat, acum câțiva ani de zile au decis că nu vor să se vaccineze de gripă, unii din personalul medical, și evident că nimeni nu putea să îi oblige. Și testul făcut de mine a fost următorul. Ok, dacă nu vrei să te vaccinezi atunci va trebui să te mut într-o zonă a spitalului unde nu mai ești în pericol mare de a te îmbolnăvi de gripă. Era vorba despre vaccinarea anti-gripală. Și au zis: "Păi unde? Că în tot spitalul e gripă". Exact, deci va trebui să te mut undeva unde nu mai e risc. Unde? În afara spitalului, păi aici este risc peste tot. Și rezultatul a fost că s-au vaccinat. Deci aparent nu i-am obligat cu nimic, dar asta era, riscul de a se îmbolnăvi era acolo.
La fel și în comunități, trebuie explicat riscul de a îmbolnăvi pe toată lumea din jur. Dacă îți trimiți copilul nevaccinat la școală în afară de faptul că se îmbolnăvește, îi îmbolnăvește și pe ceilalți etc. Și nu vă supărați, dar eu sunt o susținătoarea a Legii Vaccinării. Nu neapărat cu chestii maximale, dar sunt necesare exact aceste precizări privind riscul și beneficiul, și modul în care intri într-o comunitate, în care dorești să intri, respectând niște reguli. Și regulile sunt ca să nu-i îmbolnăvești pe cei din jur și să nu te îmbolnăvești nici tu. Asta ar trebui precizat", a spus prof. univ. dr. Simin Aysel Florescu.
În legătură cu cele susținute de prof. univ. dr. Simin Aysel Florescu, în cadrul conferinței organizate de DC NEWS, reamintim faptul că CEDO a decis în luna iulie, în unanimitate, că măsurile impuse cadrelor medicale care au refuzat vaccinarea împotriva COVID-19 în San Marino nu au încălcat drepturile acestora. A fost vorba de cazul Pasquinelli și alții c. San Marino, în care un grup de profesioniști din domeniul medical, au contestat legalitatea măsurilor impuse, după ce nu au dorit să se vaccineze împotriva COVID-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu