Conf dr Simin Florescu vine la Academia de Sănătate, luni, 30 noiembrie, de la ora 11.00, pentru a discuta despre valul doi al pandemiei COVID cu care se confruntă astăzi România.
Publicitate
Conf dr Simin Florescu este director medical al Spitalului Victor Babeș din București, unul dintre spitalele de primă linie în pandemia COVID.
„Desigur, subiectul este cel pe care-l bănuiți. Discutăm din nou despre această pandemie care ne-a afectat tuturor viețile, programul, multora sănătatea, și care pentru sistemul sanitar românesc constitui în continuare o foarte mare problemă. Vorbim deja de o bună bucată de vreme despre valul doi al acestei pandemii de COVID-19, care a debutat în iarna trecută și care în primăvară contura ceea ce numeam atunci primul val. Iată că a apărut, de pe la sfârșitul verii, valul doi”, a explicat academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Ce a însemnat această evoluție a numărului de cazuri Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”? Care sunt lipsurile cu care se confruntă corpul medical? Ce probleme colaterale a determinat pandemia și, nu în ultimul rând, cât de gravă este situația și la ce ne putem aștepta de acum încolo? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care veți afla răspunsul în această ediție a emisiunii Academia de Sănătate.
Emisiunea va fi transmisă luni, 30 noiembrie, de la ora 11.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube, ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu