Conf. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu a transmis un mesaj dur la adresa celor care au refuzat să se vaccineze.
"Ia să vedem ce se întâmplă de fapt:
- avem o boală. Acută. Rea. Contagioasă ca naiba. Nu murim pe capete, dar destui, iar când dintre ei fac parte ai tăi e oroare. O parte din cei care nu mor rămân cu probleme grave respiratorii, neurologice, psihice etc. O parte se vindecă, fără sechele (deocamdată, mai vedem...).
- avem un instrument profilactic, vaccinul. E FOARTE BUN!!!
A fost experimental (trial clinic se cheamă și are condiții draconice de desfășurare), până când a fost dat în uz, cu toate aprobările de rigoare. Acum e aprobat, utilizat, eficient și sigur. O proporție importantă din populația Terrei e vaccinată (desigur, inegal, că așa e viața, vaccinul costă, nu și-l permite orice țară). A, și te asigură că nu vei muri de COVID și nu vei supraviețui după boală legat de un tub pentru tot restul vieții (dacă nu știați la ce e bun).
- avem o nație pentru care guvernanții au făcut imposibilul și au procurat vaccinurile în cantități industriale, l-au distribuit gratuit și peste tot. Și au explicat nației tot despre asta. De mii de ori.
- avem 2/3 din nația asta care nu vrea să priceapă nimic. Clasicul "Gică contra", dar surpriză: de data asta, "contra" este împotriva propriei vieți și sănătăți.
Ce miting, ce scandal, dacă se sfârșește în spital cu masca pe figură sau, și mai rău, intubat, horcăind cu ultimele puteri sub ochii terifiați ai rudelor și sub privirile disperate ale medicilor care nu mai au ce să facă... E prea grav... imposibil de întors din drum... Și asta, cu vaccinul peste tot, dar nu îl faceți, că sunteți voi mai deștepți, mai școliți pe Google, ce mai încoace și încolo, doctori docenți în scrolling.
Dacă ar avea acces la vaccinurile noastre, cei mai săraci din alte țări s-ar bate pe el, ca în Filipine. Dar nu, noi suntem mai deștepți ca ei, noi alegem să ne batem în anticorpi cu virusul și să murim liberi de vaccin. Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic. Atâta prostie", a transmis Conf. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș” din București, pe pagina de Facebook "RO Vaccinare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu