Dr Ștefan Voiculescu vine la Interviurile DC News și DC Medical, de la ora 15.00, pentru a detalia pericolul cancerului la sân, ce trebuie să facem preventiv și cum abordăm un astfel de diagnostic.
Dr Ștefan Voiculescu este doctor în științe medicale, medic primar chirurgie generală, chirurgie oncologică, Coordonatorul Academiei de Senologie de la Spitalul Clinic Sanador. Invitat la Interviurile DC News și DC Medical, emisiune transmisă simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale celor două publicații, medicul va explica, punct cu punct, toate detaliile importante despre cancerul la sân.
În România, pacientele ajung prea târziu la medic – asta e bineștiut - și încă avem rata cea mai mare de mortalitate prin cancer.
Când apare și de ce apare cancerul la sân? De câte tipuri este și care este diferența între acestea? În care moment, pentru fiecare caz în parte, se poate interveni chirurgical? Ce trebuie să știe pacientele, la ce trebuie să fie atente pentru a nu ajunge la doctor în fază terminală, când prea puține lucruri se mai poat face pentru ele? Când și cum se fac mamografiile preventiv? Sunt și alte analize care se pot face pentru a preveni apariția și dezvoltarea cancerului la sân?
Poate chirurgia rezolva, de una singură, un cancer de sân? Care sunt particularitățile acestui tip de cancer - ce complicaâții dă (adică unde se extinde) și care e rata sa de recidivă?
Invitatul Interviurilor DC News și DC Medical va detalia și modelul actriței Angelina Jolie, care preventiv, pentru că are gena care dă cancer la sân, a făcut mastectomie totală. E indicat așa ceva? Ne facem teste genetice și ne scoatem sânii ca să nu trăim cu sabia lui Damocles deasupra capului? Care sunt riscurile unei astfel de intervenții? Cum se face reconstrucția mamara? Au fost tot felul de probleme cu anumite tipuri de „silicoane", care au fost retrase de pe piața din SUA, spre exemplu, pentru că erau suspecte că pot declanșa la rândul lor chiar și cancer, nu doar infecții. Cum se face reconstrucția modernă și care sunt riscurile aferente pentru paciente?
Dr Ștefan Voiculescu va vorbi, în emisiune, și despre Academia de Senologie Sanador, o instituție dedicată transmiterii, aplicării și perfecționării cunoștiințelor actuale privind diagnosticul și rezolvarea terapeutică a tuturor problemelor mamare, fie ele maligne, benigne sau estetice. Care este rolul acesteia și cum poate ea, efectiv, să ajute pacientele?
Emisiunea va putea fi urmărită și aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu