Dr. Streinu Cercel, prima reacţie după ce a fost demis

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel a oferit o primă reacţie după ce a fost demis de la conducerea Comisiei pentru lupta anti COVID-19. 

"Am avut o discuţie cu dl ministru, decizia îi aparţine, eu nu comentez. Dacă dânsul consideră că a fost necesară schimbarea, obligatoriu se face. Când eşti în funcţie de conducere, nu există dus-întors. Din păcate, nimic din ce mi s-a pus în cârcă nu este adevărat. În planul respectiv nu apare cuvântul carantină. Apare izolarea la domiciliu. Dar logica acestor izolări constă în faptul că persoanele în vârstă nu trebuie să fie contaminate. Noi spunem mereu că prevenţia face mai mult decât 100 de doctori. Asta trebuie să facem acum, prevenţie. Oricum, să nu credeţi că doar eu am venit cu idei în grupurile de lucru. Toţi colegii au venit cu idei foarte bune, care au fost preluate şi aplicate", a declarat dr Streinu Cercel într-un interviu pentru Antena 3. 

Streinu Cercel, demis de Nelu Tătaru 

„Domnul prof. Streniu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-Covid. Era chiar președinte. Noi avem discuții, sunt propuneri, chiar și această propunere, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus, gândim și oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord.

Apariția acelui plan de vacanță nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri. De altfel, decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al Comisiei. I-am comunicat și dumnealui acest lucru. Nu mai face parte din Comisie și nu mai e nici președinte. Nu a obiectat", a spus ministrul Nelu Tătaru, joi.

În locul acestuia, la conducerea Comisiei va fi numită Adriana Pistol, a mai anunțat ministrul Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel