Dr Teodor Bădescu, medic primar Gastroenterologie cu competențe în Endoscopie și Endoscopie Digestivă Terapeutică, de la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit, la Interviurile DC News și DC Medical, despre consumul de bere, lansând totodată o avertizare importantă.
„Alcoolul poate să fie considerat factor de risc atunci când este consumat fără moderație. De exemplu, consumul zilnic de alcool, chiar și într-o cantitate moderată, într-un anumit interval de timp, între zece și 15 ani, poate să ducă la ciroză”, a spus medicul Teodor Bădescu.
„În beri... ar fi suficient să bei câte două beri pe zi și ai putea ajunge la ciroză”, a explicat medicul, adăugând ulterior: „Este mai puțin nociv consumul ocazional, chiar dacă e în cantitate mai mare, decât consumul zilnic.”
Cu privire la vin, „medicii recomandă că e bine pentru sănătate dacă consumi un pahar de vin la prânz”.
De asemenea, în cadrul interviului, a lansat un avertisment și cu privire la alimentele procesate, „care, de multe ori, sunt din import, nu știm exact cum s-au cultivat plantele sau cum au fost crescute animalele respective”. „Abuzul alimentar intră în discuție. Poți consuma orice aliment, dar fără să faci abuz!”, a precizat medicul.
- Cum și de ce obosește ficatul? Ce efecte are burnout-ul moden?
- Care sunt principalii factori care duc la îmbolnăvirea ficatului?
- Efectul nefast al hepatitelor virale asupra ficatului, care infecție este mai periculoasă și cum o descoperim?
- Cum te infectezi cu virusurile hepatice?
- Ce boli duc la ciroză și cum se face transplant hepatic la Sanador?
Emisiunea a fost transmisă joi, 8 iulie, simultan pe paginile de Facebook și canalele de YouTube ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu