Dr. Valeriu Gheorghiţă, la plecarea de la conducerea CNCAV: Fiecare persoană care s-a vaccinat, fiecare viaţă salvată, ne-a motivat

Facebook Ro Vaccinare
Facebook Ro Vaccinare

Dr. Valeriu Gheorghiţă a transmis un mesaj la plecarea din funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19. 

“Am fost deosebit de onorat de responsabilitatea și încrederea acordate odată cu desemnarea mea în calitatea de președinte al Comitetului Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare împotriva COVID-19. Alături de echipa pe care am construit-o în această perioadă, m-am implicat cu toată priceperea și expertiza profesională în tot ceea ce a însemnat organizarea integrată a campaniei de vaccinare, de la facilitățile de stocare, rețeaua de distribuție, centrele de vaccinare fixe și mobile, programarea, platformele de informare și comunicare, până la procedurile și intrucțiunile care au asigurat coerența procesului de vaccinare.

Am avut câteva repere importante în toată activitatea de până acum: buna-credință, transparența, onestitatea, echilibrul, deschiderea spre dialog și comunicare cu toți cei implicați în implementarea strategiei de vaccinare, empatie și înțelegere față de ezitările și preocupările oamenilor.
Implementarea unui proces de vaccinare la scară largă, branșat pe specificul și cultura comunităților, a însemnat mai mult decât o provocare, a fost în mod real un proces continuu de cunoaștere, și identificare a problemelor, dar mai ales de găsirea soluțiilor practice și eficiente! În ultimă instanță ne-am dorit să eliminăm cât mai multe bariere birocratice și logistice, iar populația să aibă acces simplu la vaccinare!

Am avut plăcerea să lucrez în acestă echipă cu experți din domeniile logistic, medical, științific și comunicare. Sunt oameni deosebiți, care au înțeles importanța momentului și le mulțumesc pe această cale. Împreună cu ei am depășit toate provocările logistice, momentele de maximă dificultate și am luat deciziile în interesul sănătății publice!

Campania de vaccinare a presupus un efort comun din partea tuturor instituțiilor implicate în gestionarea acestui amplu proces și doresc să le adresez mulțumiri, pe această cale, pentru implicarea și sprijinul oferite. Gândurile mele se îndreaptă și către colegii din sistemul medical care au alocat consistente resurse de timp și multă dedicare pentru ca vaccinarea în centrele deschise la nivel național să se deruleze în cele mai bune condiții, într-un mediu favorabil și sigur.

CITEŞTE ŞI Valeriu Gheorghiţă este noul manager al Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. dr. Agrippa Ionescu”

"Fiecare viaţă salvată ne-a motivat"



Rezultatele înregistrate în tot acest timp au confirmat lecția solidarității, iar beneficiile parteneriatelor derulate cu instituții publice și private interne și internaționale, cu societatea civilă, cu organizațiile nonguvernamentale, au reprezentat un element extrem de important în creșterea accesibilității și calității serviciilor de vaccinare. De asemenea, mulțumesc tuturor voluntarilor care au fost și de această dată în sprijinul sistemului medical și al populației, precum și celor de acasă, cetățenilor, care în tot acest timp ne-au fost parteneri, ne-au susținut și au înțeles mesajele noastre. Fiecare persoană care a ales să se vaccineze, fiecare viață salvată ne-a motivat și a reprezentat pentru noi un pas înainte, un pas către normalitate. În egală măsură, aș vrea să mulțumesc colegilor mei din Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr Carol Davila" alături de care m-am format profesional.

De astăzi, parcursul meu profesional atinge o altă etapă. O etapă care mă onoreaza, dar care mă și responsabilizează, în egală măsură. Numirea mea în funcția de comandant al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ deschide un alt drum al provocărilor, însă împreună cu întreaga echipă de conducere și personalul medical vom duce mai departe tradiția acestei unități medicale de renume.

Cu sentimentul datoriei împlinite, pășesc cu încredere pe acest nou drum și vă asigur că voi purta mereu în suflet jurământul rostit sub drapel, mereu în slujba semenilor, mereu în slujba celor aflați în suferință! Îi urez succes dlui secretar de stat Dr. Andrei Baciu în perioada următoare și-l asigur de tot sprijinul meu profesional!

Vă mulțumesc tuturor!”, a transmis dr. Valeriu Gheorghiță, conform unui mesaj postat pe pagina Ro Vaccinare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel