Află în articol ce nu este indicat să faci pe timp de caniculă.
ANM a emis un Cod Galben de caniculă pentru duminică, dar și pentru ziua de luni. Prin urmare, ar trebui să fim foarte atenți și să ne hidratăm cât mai mult. Zilele trecute, prof. dr. Vlad Ciurea a vorbit despre cât de mult afectează canicula organismul, dar și creierul, explicând că prima problema care apare este deshidratarea.
VEZI ȘI: Cod Galben de caniculă pentru azi și mâine: Zonele vizate. Prognoză specială pentru București
”Apare deshidratarea, pentru că am scos apa din noi și atunci tot organismul funcționează în apă. Nemaiavând apă, nu mai putem funcționa. Și atunci se mai întâmplă fenomenul de lene, de oboseală, de lentoare, îți vine să adormi pe stradă. Noi nu putem influența clima României, dar putem lupta împotriva caniculei, putem preveni evitând să ieșim la maximul de căldură care este pe bulevardele din București sau în zonele în care avem de lucru. Cel puțin până după ora 17:00-18:00 după amiază. (...) Lichide multe și fructe ca să ne ținem și creierul în activitate și întreg organismul să poată funcționa”, a spus prof. dr. Vlad Ciurea în cadrul rubricii Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN.
Totuși, nu doar deshidratarea este problema, avertizează medicul, care susține că vremea caniculară afectează întregul organism.
”Acest fenomen, care se numește caniculă, afectează întreg organismul. Iar noi, care totuși suntem într-o climă temperată, dintr-o dată avem căldură, peste căldură, peste căldură și atunci când anumite temperaturi se mențin ridicate, apare fenomenul de caniculă. Canicula înseamnă acest val de aer cald, nu mai este niciun fel de boare de vânt, de răcoare, și afectează întreg organismul, nu numai creierul. Respirația, digestia, pielea, totul suferă!
În ceea ce privește partea cerebrală, partea cerebrală suferă imens din cauza caniculei. De aceea nu se poate lucra în caniculă. Și de aceea persoanele mediteraneene au inventat un lucru foarte bun, probabil o să ajungem și noi acolo. Această siestă. După ce ai fost la masă, mergi și stai liniștit puțin, fie te odihnești, fie dormi, fie stai puțin în casă ca să nu stai în acel soare puternic care te afectează cerebral și care se numește caniculă.
Toți am fost în țări arabe, toți am văzut ce se întâmplă. E groaznic. Pe cât de frumos este Dubaiul, atât de mare este canicula în acest moment. Și atunci trebuie să ne protejăm. Cea mai bună protecție este să nu ieșim afară la orele respective. Este foarte greu. Dar dacă trebuie să ieșim afară, trebuie să ne protejăm în general capul, cu aceste pălării albe care ne fac foarte bine și să bem lichide și să nu stăm mult în soare puternic.
Pentru că substanța aceea nobilă, substanța cerebrală, va fi expusă acestei călduri excesive și orice persoană înțelege că această căldură excesivă, când am intrat într-o cameră caldă, caldă, caldă, tot organismul suferă. Dar căldura perpendiculară asupra craniului, a cutiei craniene, a pielii capului, asupra firului de păr și asupra creierului este ca și cum l-am expune la un cuptor” a mai explicat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu