Liviu Dragnea a dezvăluit, joi, numele spionului, care încearcă să "saboteze" procesul de descentralizare, având o atitudine "securistică". Vicepremierul a declarat că "este vorba de domnul Opriş, de la STS", pe care îl acuză și de tăinuire.
Marţi, Liviu Dragnea a declarat: ”Există șeful unui așa-zis serviciu secret din România, care umblă prin târg spunând că eu vreau să fac procesul de descentralizare ca să acopăr unele greșeli care s-au făcut în plata unor ajutoare sociale. Eu îl rog, ca să nu folosesc cuvântul somez, să iasă public și să spună, pentru că dacă nu ies eu în 2-3 și spun despre cine este vorba. Pentru că m-am săturat de această atitudine securistă a unora”.
"Instituții securiste, cu șefi de instituții care bârfesc"
Vicepremierul a completat: "Face acuzații foarte grave. Vreau să îi dau posibilitatea să iasă și să spună, dacă are onoare. Sunt acuzații foarte grave pe care le face de ani de zile și în ceea ce mă privește pe mine, și în ceea ce îi privește pe alții și nu mai vreau să existe în România astfel de instituții securiste, cu șefi de instituții care bârfesc. Nu mie mi-a transmis, într-un cadru privat. Faptul că un asemenea șef de instituție face asemenea acuzații, în piață, și a avut o discuție cu un domn, căruia nu i-a spus că este o discuție privată sau că îl roagă să nu-mi spună, mi se pare foarte periculos. Sunt foarte supărat! Nu întâmplător am ieșit cu această declarație!".
"Nu cumva e tăinuitor?"
Liviu Dragnea a declarat, joi, că Marcel Opriș de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este omul la care se referea. Vicepremierul a declarat: "Acel domn a spus ca există anumite nereguli în acordarea unor ajutoare sociale de încălzire către anumiți cetățeni din Romania, că are aceste informații, că sunt undeva într-un studiu. De asemenea, a spus că prin procesul de descentralizare se urmărește ca acele nereguli să fie acoperite și eu vreau să pun câteva întrebări: dacă știe, a știut sau știe în continuare că există nereguli sau ilegalități în porcesul de alocare a ajutoarelor sociale, cum poate să explice că un proces de descentralizare ar putea acoperi aceste ilegalități, în condițiile în care s-a spus public că tot ce însemnă inspecție și control rămân la nivelul ministerelor, cum ar putea fi acoperite aceste ilegalități? Doi: de ce nu le face publice? Și trei: nu cumva dacă tot deține de foarte mult timp aceste informații despre presupuse ilegalități, nu cumva este tăinuitor? Este vorba de domnul Opriș de la STS".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu