”Dragnea a reușit cea mai mare schimbare din PSD, din 1990”

Sociologul Vasile Dâncu este de părere că actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a reușit să facă ”cea mai mare schimbare” care a avut loc în partid în ultimii 25 de ani.

Alegeri prezidentiale 2024

Invitat, miercuri, la DCNews Live, Vasile Dâncu a vorbit despre criza din PSD și a explicat care ar fi soluțiile pentru ca social-democrații să-și îmbunătățească percepția în ochii opiniei publice.

”Lumea s-a uitat duminică la PSD după un spectacol de alegeri cu un singur candidat. Oamenii se uită cu ideea că este un partid comunist”, a afirmat sociologul.

[citeste si]

El a explicat că soluția pentru social-democrați este ca Liviu Dragnea să aducă în fruntea partidului o echipă de tineri și o echipă de experți.

”Pentru că, ați văzut, (n.r. - Liviu Dragnea) a decuplat baronii locali de la conducerea centrală, ceea ce n-a reușit să facă nici un președinte, nici Ion Iliescu, nici Adrian Năstase, oameni cu o forță foarte mare în partid. N-au reușit să facă asta”, a continuat Vasile Dâncu.

Sociologul a mai spus că decuplarea baronilor de la conducerea centrală este cea mai mare schimbare din PSD în ultimii 25 de ani.

”Liviu Dragnea a reușit să facă asta și este cea mai mare schimbare din PSD, după părerea mea, din 1990 până acum”, a conchis Vasile Dâncu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel