Avocatul Adrian Toni Neacșu a făcut o precizare-cheie privind condamnarea lui Liviu Dragnea.
”Vad ca nu s-a observat un lucru important din hotararea de ieri in cazul Dragnea a ICCJ. Desi pentru toti ceilalti inculpati opinia minoritara pentru achitare s-a intemeiat pe neprevederea ca infractiune in legea penala, cel mai probabil ca efect al Deciziei CCR 405/2016 ( art 16 lit b teza I cpp), pentru d-ul Dragnea opinia minoritara s-a intemeiat pe lipsa probelor (art 16 lit c cpp).
Unul dintre judecatori a apreciat ca nu exista suficiente probe in dosar pentru a demonstra vinovatia acestuia.
Altfel spus, solutia minoritara de achitare pentru acesta nu are legatura directa cu aplicarea si interpretarea Deciziilor CCR vizand abuzul in serviciu. Tocmai de aceea ar trebui asteptata motivarea”, a spus avocatul Adrian Toni Neacșu.
3 ani şi 6 luni închisoare cu executare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, joi, pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul DGASPC Teleorman în legătură cu angajarea în această instituţie a două persoane care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD. Decizia nu este definitivă.
Pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani cu suspendare primită în dosarul "Referendumul".
Instanţa a anulat suspendarea executării din dosarul "Referendumul", rezultând o pedeapsă finală de 3 ani şi 6 luni cu executare.
Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News