Dragnea. De ce a fost luat la ţintă

Foto miting referendum 2012
Foto miting referendum 2012

Nominalizarea lui Sevil Shhaideh este o mișcare de șah-mat a lui Liviu Dragnea pentru președintele Klaus Iohannis. Un premier femeie, de religie musulmană, propus de socialiști unui președinte etnic german, luteran, într-o țara majoritar ortodoxă, arată o deschidere extraordinară către valorile europene. 

Prin această nominalizare, Liviu Dragnea continuă un parcurs politic, practic fără greșeală, în ultimul an și jumătate. După demisia lui Victor Ponta, dată pe Facebook, din funcția de președinte PSD, pas cu pas Dragnea a preluat partidul, l-a trecut cu bine peste Colectiv, a câștigat localele și cel mai bun scor din istorie la alegerile parlamentare. Totul cu un discurs integrator, fără atacuri la persoană, liniștind aripile din partid, în timp ce stătea la coada la intrare în DNA. În momentul numirii premierului, lumea se aștepta ca Dragnea să se agaţe de schimbarea legii 90/2001, care interzice unui condamnat penal să fie membru al Guvernului. Dragnea nu a făcut asta, punându-și în fotoliu de prim-ministru om care nu are nicio șansă să-i fure partidul, rămânând, în același timp, la butoanele puterii reale. Dragnea a făcut cunoscut, din funcția de președinte al Camerei Deputaților, că  “Parlamentul este locul unde se fac legi, iar dacă ele sunt greșite vor fi îndreptate".

Ca joc politic, Dragnea i-a depășit pe cei doi grei ai politicii românești postdecembriste: Iliescu și Băsescu. Cu adevărat, însă, diferența o va face materializarea programului de guvernare al PSD. În campania electorală, PSD s-a prezentat publicului pe post de Moș Crăciun. Programul său de guvernare era tolba a lui Moș Crăciun. Dacă lumea a observat că România mai are un mare jucător politic, pe Liviu Dragnea, construirea autostrăzii Comarnic-Brașov sau Pitești-Sibiu în următorii trei ani îl va face pe Dragnea viitor președinte al României și un om de stat care va intra în istorie.

Ascuns ani de zile sub mustața sa de Teleorman, Dragnea dă dovadă de o forță politică ieșită din comun. Pentru mulți, inclusiv pentru mine, este o revelație. Cel care i-a intuit potențialul ar fi putut să fie Traian Băsescu. M-am întrebat întotdeauna de ce a fost ales Dragnea să ispășească pentru referendumul de demitere a lui Băsescu din 2012. Atunci nu el mi se părea cel mai important în ecuație. Acum, încep să înțeleg de ce, mai ales că, până să scape în învingător, Dragnea va mai avea de înfruntat o instanță de judecată cât se poate de ... prietenoasă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel