Dragnea, despre acordul Ponta-Băsescu: "Nu face rău României"

dragnea
dragnea

Vicepremierul PSD, Liviu Dragnea, susţine că USL nu are în plan suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Subliniază că, în opinia sa, colaborarea dintre premierul Ponta şi şeful statului "nu face rău României".

"Cred că liniştea care există acum pe piaţa politică sau colaborarea instituţională dintre Guvern şi Preşedinţie nu face rău României.", a spus Liviu Dragnea. A adăugat: "USL nu are în plan nici o suspendare. Eu personal, nu îmi doresc să mai ajungem la o suspendare, nu văd de ce am ajungem la o nouă suspendare. Toată lumea este mulţumită că cele două instituţiii colaborează, cei doi oameni colaborează. Nu văd de ce trebuie să ajungem acolo. Astă-vară a fost cu totul altceva, a fost o tensiune politică şi socială dusă aproape de paroxism care a dus la referendum, dar anul acesta trebuie să fie unul stabil, un an cu linişte. În concluzie, USL nu are în plan aşa ceva, nu s-a discutat şi nu vrem să ajungem la aşa ceva", a declarat Dragnea, la RTV.

Liderul PSD a precizat că un demers împotriva şefului statului nu va fi necesar decât în condiţiile în care Băsescu "ia Constituţia, o rupe, o calcă în picioare, îi dă foc şi nu mai ţine cont de nimic", potrivit Gândul.

"Din ce am văzut în ultima perioadă, omul îşi vede de treabă la Cotroceni, îşi îndeplineşte atribuţiile, sunt doi oameni care instituţional se mai întâlnesc", a spus Dragnea. El a precizat "Nu este nevoie să fie dragoste sau iubire, sunt relaţii instituţionale care trebuie să fie duse la capăt".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel