„Vă mulţumesc mult celor care m-aşi sunat şi mi-aţi transmis încurajări. Mă ţin tare în continuare şi pentru că am sprijinul dumneavoastră, dar şi pentru faptul că nu am cum să cedez când discutăm de nevinovăţie sută la sută. Se pune sub semnul întrebării dreptul cetăţenilor de a vota. Vă asigur că şi în cele două campanii electorale de anul viitor vom lucra mai bine ca până acum”, a afirmat vicepremierul Liviu Dragnea, sâmbătă, la Iaşi, în discursul de la Conferinţa Naţională a Femeilor Social-Democrate.
Dragnea a fost trimis în judecată, alături de alte 74 de persoane, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul privind fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
El este acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu