Dragnea, despre posibilitatea de a deveni premier și președinte PSD

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a vorbit duminică despre posibilitatea de a-l succeda pe Victor Ponta la Palatul Victoria și în fruntea social-democraților.

Prezent în emisiunea "După 20 de ani", de la Pro Tv, Liviu Dragnea a fost întrebat dacă este pregătit pentru o eventuală funcţie de premier.

"Eu cred că sunt alţii pregătiţi". "Nu este visul meu în viaţă, nici obiectivul meu în viaţă. Eu cred că desemnarea premierului va fi, şi e firesc să fie, decizia noului preşedinte care va veni din noiembrie, respectiv decembrie", a răspuns vicepremierul.

Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al PSD sau dacă va prelua funcţia respectivă, în situaţia în care Victor Ponta va candida la prezidenţiale, Dragnea a arătat că funcţia de lider al PSD nu "se preia", ci este "aleasă". El a adăugat că va fi alături de Victor Ponta, indiferent de decizia acestuia de a candida sau nu şi indiferent de ce se va întâmpla după alegerile prezidenţiale.

"Funcţia de preşedinte al PSD nu se preia, este o funcţie aleasă. Eu voi fi alături de Victor Ponta indiferent ce decizie va lua şi voi rămâne cu el în echipă indiferent ce se va întâmpla după alegerile prezidenţiale", a spus președintele executiv al PSD, citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel