Sociologul Marius Pieleanu susține că, după sentința de ieri, președintele PSD ar trebui să mediteze asupra poziției sale actuale.
După condamnarea primită ieri de Liviu Dragnea, în primă instanță, profesorul Marius Pieleanu a făcut o analiză a efectelor deciziei instanței asupra partidului și a viziunii de ansamblu.
"Cred că astăzi este un moment important pentru viitorul Partidului Social Democrat, în sensul că e nevoie de un anumit tip de solidarite, dar eu aș defini-o altfel decât am văzut că a definit-o doamna Rovana Plumb, aș defini-o ca o solidaritate centrată pe o raționalitate politică, nu pe emoție. Sigur, fiind emoționați putem să fim mai buni sau mai puțin buni actori mai ales în fața camerelor de luat vederi, dar un partid birocratizat și birocrat cum este PSD-ul trebuie să se bazeze pe analiza rațională și pe ce vrea el de acum încolo. În mod evident nu se pune problema schimbării președintelui. Nu numai că mai este mult până la o sentință definită și irevocabilă, dar și pentru că acestui partid, cel puțin până la alegerile generale, Lviu Dragnea i-a adus plus valoare. A condus oastea cea mare la cela mai importantă și semnificativă victorie a partidului din istoria sa. De acum încolo, evident, lucrurile nu mai sunt așa", a declarat Marius Pieleanu la Antena 3.
Sociologul: E nevoie de revalidarea președintelui
Sociologul Marius Pieleanu este de părere că, în acest context, este nevoie de o revalidare a președintelui din partea Partidului Social Democrat.
"Dacă ar fi să gândesc rațional o anumită etapizare a acțiunilor politice ale alcestui partid, cred că, dincolo de revalidarea președintelui ca șef al partidului absolut necesară astăzi, elementul cel mai important este dacă rămâne sau nu în poziția de președinte al Camerei Deputaților. Eu cred că trebuie să mediteze mai mult asupra acestui lucru. Trebuie să cântărească foarte mult dacă poziția de președinte al Camerei Deputaților aduce sau nu plus valoare partidului și mai ales poate să aducă profit legilor pe care Parlamentul, prin Camera Deputaților, trebuie să le voteze. În mod evident se vor crea conflicte infinite și aparent irezolvabile atunci când se va pune problema legiferării unor proiecte în legătură directă cu codurile", a mai spus profesorul Pieleanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu