Dragnea: Este cea mai mare FRUSTRARE

 Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, consideră că românii trăiesc o frustrare că România nu a reuşit să construiască, în ultimii 28 de ani, măcar o autostradă. 

El a declarat, luni seară, într-o emisiune la România TV, că "trebuie schimbată paradigma" în materie de investiţii, astfel încât lucrările să fie efectuate în scurt timp şi să fie achitate ulterior pe termen lung, nu pe bucăţi, cu plata pe termen lung. 

"Schimbăm paradigma" 

"După fotbal, cea mai mare frustrare a noastră este că de 27-28 de ani nu am reuşit să terminăm măcar o autostradă care să străbată România. Din păcate, noi nu suntem în situaţia în care să mergem pe procedurile clasice, adică să facem acum puţin, mai facem la anul puţin. Păi, până ajungem noi să sperăm că ne vom apropia de ţările occidentale, nu vom atinge acest obiectiv în viaţa noastră. Trebuie să schimbăm paradigma şi să avem o infuzie uriaşă de capital odată, să înceapă investiţiile mari odată, după care să se dea banii în următorii 30 de ani. Adică facem lucrările şi banii se recuperează în 30 de ani, nu invers, plătim în 30 de ani", a afirmat Dragnea. 

El a subliniat că este nevoie de un consens naţional pentru a dezvolta marile proiecte de investiţii în infrastructură, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel