Președintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit, într-o intervenție telefonică la Antena 3, despre demersul PNL pentru revocarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, despre poziția PSD, dar și a UNPR, față de acest demers.
"PSD nu susține demersul PNL. Este fără fundament. Nu are fundament politic, nici măcar parlamentar. Eu cred că nu sunt șanse să fie schimbat de la șefia Senatului. Am avut o discuție cu domnul Steriu, opinia mea după răspunsul dumnealui a fost că nu susține PNL, ar fi un demers sinucigaș care anulează orice urmă de onoare care a mai rămas. Domnul Steriu mi-a zis că UNPR rămâne aliat cu PSD. Am avut o discuție față-n față cu dl Vali Steriu, în care am discutat și acest subiect și... mai multe subiecte", a declarat Liviu Dragnea, într-o intervenție telefonică în emisiunea "La ordinea zilei" de la Antena 3.
Liviu Dragnea a spus că dacă lucrurile stau așa, PSD are majoritate parlamentară, însă vor vedea dacă situația este aceasta atunci când "bazaconia de demers a PNL va ajunge în Parlament". Președintele PSD a subliniat că dacă nu e o bazaconie, ar putea crede că e o înțelegere între Călin Popescu Tăriceanu și PNL, pentru a crește simpatia președintelui Senatului și, implicit, a ALDE, ceea ce ar conveni PSD, atât timp cât sunt în alianță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News