Președintele PSD, Liviu Dragnea, face declarații dure.
”Nu e prima dată când au cerut revocarea, ei nici nu m-au votat, astăzi am văzut încă o încercare disperată și eșuată de a prelua cu japca o instituție a statului, așa au vrut să ia cu japca și Guvernul, cu japca vor să ia și Parlamentul României, cu japca înseamnă dincolo de lege și încălcând legea. Vor să ia și România, ăsta e stilul lui Iohannis, așa cum a luat cu japca casele din Sibiu, așa vrea acum să ia aceste instituții care-l deranjează, pentru că are atitudini dictatoriale. Ăsta este președintele nostru, Iohannis zapciul. Nu se întâmplă nimic fără implicarea lui Klaus Iohannis” a spus Liviu Dragnea.
Implicarea lui Iohannis
Întrebat dacă are vreo informație cu privire la implicarea lui Klaus Iohannis în demersul opoziției, președintele PSD a răspuns că ”de câteva săptămâni bune, o parte dintre liberali și unii foști membri PSD se tot lăudau că-l au în spate pe Klaus Iohannis, care împinge lucrurile, îi protejează pe toți și-i încurajează să se mobilizeze pentru a da jos Guvernul, pentru a lua cât mai mulți membri PSD, pentru a revoca conducerea Camerei Deputaților. Astăzi am auzit de la Florin Iordache că i s-a propus să se ridice de pe scaun și dacă va face lucrul acesta i s-a spus că-l vor pune președintele PSD.”
”N-am fost în sală pentru că i-am lăsat să se desfășoare. Știam de plan. E făcut de dl Marian Neacșu împreună cu doamna Turcan, se și lăudau unor colegi că e un plan de Oscar” a mai precizat liderul PSD.
Florin Iordache a refuzat să supună la vot înlocuirea lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News