Analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat, vineri seară, la Antena 3, că e posibil ca, după victoria lui Liviu Dragnea împotriva PSD, partidul să încerce să reacționeze. În același timp, a amintit că aproximativ aceleași mișcări greșite le-a făcut și Victor Ponta la un moment dat.
”Dl președinte Liviu Dragnea s-a întrebuințat la maximum ca să treacă această moțiune. Trebuie să pună miniștri și din filiale. Pentru că și organizațiile locale acum or să dorească să aibă un cuvânt, să țină partidul mai aproape. Chestiunea aceea din iarnă în care dl Dragnea a numit de la prim-ministru până la șeful de cabinet al ministrului nu știu care nu cred că se va mai repeta, pentru că după ce și-a supus partidul unui asemenea test și ce test, cumplit test, sigur că partidul va încerca să reacționeze, așa cum i s-a întâmplat și lui Victor Ponta. Și dânsul a pus la un moment dat miniștri fără să consulte partidul. Era și președintele PSD și tot a mormăit partidul rău de tot și, când dânsul a demisionat pe Facebook, a vrut s-o lase pe Rovana Plumb, n-a fost să fie, s-a revoltat partidul.” a subliniat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
”În schimb, dl Dragnea, în decembrie, a avut forța să-și impună toți oamenii în fața partidului, e adevărat că era și o victorie foarte mare. Acum nu mai e o victorie din nefericire, e o victorie împotriva propriului partid.” a adăugat analistul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News