În 2019, era ministrul său preferat. Acum, Liviu Dragnea și-a schimbat total părerea despre Petre Daea.
„Pentru mine, dumneata ești în continuare cel mai bun ministru din Guvern”, îi spunea Liviu Dragnea lui Petre Daea, în 2019, când îl lăuda pentru că a reabilitat vechile sisteme și îl anunța că, din acest motiv, „va avea mai mult de muncă, inclusiv la complexul de irigații Siret-Bărăgan”.
Acum, Liviu Dragnea spune că este total dezamăgit de actualul ministru al Agriculturii.
„Ce a făcut Petre Daea de când a venit în Guvern?! Am văzut doar vizite, teatru, imagini... Am înțeles teatrul ăsta și jocurile de imagine, dar am avut o secetă cruntă. Pentru sistemul de irigații, noi am lăsat bani suficienți. Au diminuat sursele pentru acest program, dar nu l-au oprit. În continuare, sursele financiare se dau cu țârâita. Pentru mine, Petre Daea este o mare dezamăgire”, a zis Liviu Dragnea la DC News.
„N-aș fi crezut că ziceți lucrul acesta. Mie mi-a făcut o imagine bună. Mie mi-a făcut și îmi face impresie bună, dar poate m-am dus eu după fentă, nu știu. Dar nu este cam repede să ne exprimăm despre activitatea lui? Abia a revenit în funcție. Vă promit: o să trag o linie, despre activitatea sa, în luna noiembrie”, a replicat jurnalistul Răzvan Dumitrescu, moderatorul emisiunii „Ce se întâmplă”.
„Nu trebuie să-mi promiteți mie. Trebuie să le promiteți celor care lucrează în agricultură și se chinuie și care nu bagă în pământ niciun zâmbet de-ale lui Daea, care nu irigă nici cu o vorbă meșteșugită de-ale lui Daea, care nu cumpără motorină cu o glumă de-ale lui Daea. Lor să le spuneți, celor care se chinuie! Știți cât este prețul la îngrășăminte? De cinci ori mai mare, s-ar putea chiar de șase ori. Pentru mine, Daea nu mai e nici măcar om, nici măcar patriot. Am avut încredere în el că este patriot, dar urmărește banii ”, a replicat Liviu Dragnea.
S-au împlinit patru ani de la violenţele din 10 august 2018. Subiectul a fost comentat de Răzvan Dumitrescu și Liviu Dragnea la DCNewsTV.
„M-a frapat ieri un lucru. A fost 10 august și au trecut patru ani de la protest. E hilar în același timp, dar și trist, pentru că l-am revăzut pe Mălin Bot, personaj emblematic pentru 10 august 2018, spunând că Dragnea, îmbrăcat în jandarm, la volanul dubei, i-a udat cu apă. Emblematic pentru 10 august. Câți oameni crede Liviu Dragnea că l-au crezut, în momentul acela, pe Mălin Bot?”, l-a întrebat, joi, Răzvan Dumitrescu pe Liviu Dragnea.
„Suficienți! Se credea orice atunci, absolut orice!”, a spus Liviu Dragnea.
„Cum spuneam, e și trist, dar și vesel. Ar fi vesel dacă nu te-ar afecta și te-ai uita ca la un film”, a mai zis Răzvan Dumitrescu.
„Legat de această afirmație, dacă eram îmbrăcat în jandarm, dacă eram aproape de zona aia, aflau, pentru că s-a căutat orice. Eu eram la Neptun atunci. Ce mi se pare mie trist este faptul că s-a deschis un dosar penal pentru a fi cercetați jandarmi, s-a închis, s-a redeschis, în condițiile în care am văzut, ulterior, în alte țări, și vom mai vedea în continuare, cum jandarmii apără ordinea publică. Ce ar trebui să facă jandarmii, nu numai în România, ci în general?! Din ce am citit atunci pe Internet, înainte de 10 august, din ce am văzut la televizor atunci, din ce am citit ulterior, sunt foarte multe opinii că, de fapt, acolo a fost o tentativă de lovitură de stat. Pe lângă protestatarii pașnici care au fost, erau unii violenți și foarte bine organizați. Ideea de a prelua clădirea Guvernului prin violență nu e în Codul penal?”, a spus Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu