Liviu Dragnea, fostul lider al Partidului Social Democrat (PSD), a participat la emisiunea „În oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță, unde și-a amintit de cea mai neagră zi din pușcărie.
"Perioada în sine a fost grea. Planul era să nu mai ies de acolo. Dacă nu aș fi avut acest handicap cu lipsa de frică poate nu ajungeam acolo. Poate eram și eu acum președinte la noul PSD sau eram cu bani. Mi s-a spus din mai multe părți, atunci când eram acolo și se vedea cum decid judecătorii care trebuiau să judece eliberarea condiționată, că planul era să mă lungească până la 3 ani și șase luni. Adică să nu beneficiez de nicio zi.
Și în perioada asta, pe repede înainte, să-mi mai dea un dosar și să stau să mor acolo. S-a întâmplat că judecătorii curajoși din Giurgiu nu au putut să fie influențați și am fost eliberat", a povestit Liviu Dragnea.
Reamintim că Liviu Dragnea a fost încarcerat pe 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu a fost lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.
Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală.
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a ieșit din închisoare, pe 15 iulie 2021, după ce Tribunalul Giurgiu a admis cererea acestuia de eliberare condiționată.
Urmărește declarațiile lui Liviu Dragnea:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News