€ 5.0881
|
$ 4.3364
|
Curs valutar: € 5.0881
|
$ 4.3364
 

Dragnea și Cazanciuc arată că proiectul Roșia Montană nu poate fi oprit

 

Ministerul Justiției, condus de Robert Cazanciuc, a avizat negativ proiectul de lege privind exploatările miniere de la Roșia Montană. Concret, în documentul trimis ministrului pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, se arată că nu se poate crea un proiect de lege pentru un contract-acord de drept privat. Trimiterea ”legii” în Parlament este inutilă. Contractul, deja încheiat de cele două părți, stat și RMGC, avizat și de celelalte instituții publice cu drept de pronunțare, nu poate fi anulat fără penalizări financiare. Orice încercare de a anula contractul va costa statul miliarde de dolari, pe care corporația canadiană le va cere la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris.

”Din această perspectivă, aprobarea unui contract-acord prin lege nu corespunde finalităţii constituţionale a însăși activităţii de legiferare ca activitate prin care se exercită puterea de stat, dat fiind că scopul contractului-act individual vizează doar părţile şi interesele determinate ale acestora, în timp ce legea-act cu aplicabilitate eminamente generală-vizează societatea în general, reglementarea unei sfere cât mai largi de raporturi juridice în cadrul şi în interesul societăţii”, arată raportul de la Ministerul Justiţiei, citat de gandul.info.

Așadar, dezbaterea care urmează să aibă loc în Parlament este un fără obiect. Contractul nu poate fi aprobat prin proiect de lege, ci prin hotărâre de guvern.

Dacă statul se ”răzgândește”, contribuabilii plătesc despăgubirile

De asemenea, și demersul protestatarilor din Piața Universității este unul sortit eșecului. Dacă statul va decide rezilierea contractului, va fi trimis în judecată și forțat să plătească despăgubiri de câteva miliarde, pe care nu și le permite. Să luăm în calcul 2 scenarii:

1. Dacă ministerul Mediului nu dă avizul, deși Guvernul a semnat contractul, compania va cere despăgubiri la Paris

2. Dacă afacerea primește avizele, iar Guvernul respinge contractul, scenariul e același: sume enorme plătite în schimbul investițiilor făcute până în prezent de RMGC.

Negocierile stat-RMGC au ajuns la etapa în care înțelegerea nu poate fi reziliată, decât cu asumarea plății, de către Guvern, a unor sume foarte mari drept despăgubiri.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că Executivul a fost un fel de ”apă sfințită”: nu a respins și nici nu a aprobat proiectul de lege, dar l-a trimis, zadarnic, în Parlament.  ”E important să spunem că Guvernul nu a aprobat sau respins proiectul Roşia Montană. Cred că premierul Victor Ponta a luat cea mai înțeleaptă decizie, și anume ca de dezbaterile finale să se desfășoare într-un cadru civilizat, în cel mai legitim for al acestei țări, în Parlamentul României”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close