„Orice inițiativă a PSD, chiar dacă este una necesară, va fi taxată și contestată de adversarii politici ai partidului”, a declarat deputatul Remus Borza, membru al Partidului Forța Națională, recent lansat pe scena politică din România.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus, săptămâna aceasta, la Senat o propunere legislativă care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă.
Remus Borza a comentat acest subiect pentru DCNews: „S-a isterizat iar o parte a opiniei publice și a clasei politice ca urmare a inițiativei lui Liviu Dragnea și Șerban Nicolae, ce vizează aducerea rezervei de aur din Marea Britanie în România. Din punctul meu de vedere, este un demers cât se poate de corect și îmi susțin opinia prin câteva argumente. În urmă cu 100 de ani, am transferat tezaurul la ruși și acolo a rămas. Vorbim de 93 tone aur, aproape cât rezerva actuală de aur a României, cu o valoare de piață de peste 3 miliarde euro. Sigur că e forțată și nici nu îmi doresc să facem o astfel de paralelă între Rusia și Marea Britanie. Păstrarea rezervei de aur pe teritoriul național reprezintă un act de independență și suveranitate a statului român. Arată forța și capacitatea României de a-și apăra rezerva de aur și de a-și gestiona eficient și responsabil resursele.
În prezent, rezerva de aur a României este de 104 tone aur, asta înseamnă a zecea parte din rezerva totală de aur a lumii. La cotația internațională a aurului, valoarea acestei rezerve este de 4,1 miliarde euro. 65% din această rezervă am transferat-o, după 1990, în Marea Britanie, fiind depozitată la Banca Angliei. Dar să fim înțeleși: nu pe gratis! Am plătit, în ultimii 20 de ani, peste 6 milioane euro. Banca Națională a României, o instituție serioasă și credibilă a statului român, are capacitatea logistică de a păstra în siguranță întreaga rezervă de aur a României, inclusiv cele 65 de tone care sunt în prezent în Marea Britanie. Majoritatea statelor europene și-au repatriat rezervele de aur, inclusiv Germania și Elveția".
„Unii vor replica că păstrarea în continuare a rezervei de aur la Banca Angliei este și o garanție pentru creditorii internaționali ai României. Să fim serioși: datoria externă totală a României a depășit, anul trecut, 100 miliarde euro. Cele 65 de tone aur de la Banca Angliei acoperă doar 2,5% din datoria României. Și apoi, România de azi e mult mai puternică economic și mult mai sigură decât România anilor 1990. În ultimii cinci ani, România a înregistrat o creștere economică dublă față de media Uniunii Europene. Iar PIB-ul României a crescut, în ultimii 28 de ani, de șase ori", a precizat Remus Borza.
„Asistăm la o campanie populistă și la o campanie de demonizare a PSD, că doar suntem în an electoral. Orice inițiativă a PSD, chiar dacă este una eficientă și necesară, va fi taxată și contestată de adversari", a explicat deputatul.
„Haideți să nu mai avem o părere atât de proastă despre România. Avem o situație economie bună. România e stabilă din punct de vedere social și politic. România, azi, e membră UE și NATO. În ultimii trei ani, am cheltuit 6 miliarde euro pentru a achiziționa tehnică militară performantă (rachete Patriot și Himars). Avem două baze militare americane pe teritoriul României, la Mihail Kogălniceanu și Deveselu, cu peste 1.000 de soldați. În curând, Comandamentul flancului estic al NATO se va muta la Sibiu, asta înseamnă 400 de ofițeri de stat major NATO prezenți pe teritoriul României. Avioanele americane securizează spațiul aerian al României. Ar fi momentul să abandonăm acest discurs al fatalismului și al negativismului. Ar fi momentul să iubim și să credem mai mult România", a spus Remus Borza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News