În exclusivitate pentru DC News, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că social democraţii vor să elimine impozitul pe subvenţia pentru agricultori, ceea ce ar însemna că aproximativ un miliard de euro nu ar mai intra în bugetul statului, ci ar rămâne la fermieri.
Publicitate
"Am discutat cu colegii mei şi acum lucrăm intens pentru proiectul de buget de anul viitor. Vreau să îi ajutăm pe agricultori ca impozitul pe subvenţie să fie eliminat. La opt sau nouă miliarde de euro, cât e subvenţia acum, înseamnă aproximativ 900 de milioane, poate chiar un miliard de euro pe care nu îi mai ia statul român, ci rămân la fermieri", a declarat Liviu Dragnea.
Potrivit liderului PSD, măsura ar urma să fie introdusă ca act normativ din 2019 şi să fie aplicată din 2020.
"Asta înseamnă că le va creşte profitul fermierilor cu 11 şi ceva la sută. Nu e foarte mult, dar e încă un sprijin pentru a-i putea ajuta în această concurenţă foarte dură. Ce ne interesează pe noi foarte mult, chiar dacă am ajuns la producţie record pe nouă soiuri de plante, trebuie să mergem în zona calitativă. Nu ne interesează că suntem pe primul loc la producţie de grâu, când el e dus afară şi întors în ţară sub formă de biscuiţi, pâine congelată, etc. Trebuie să începem de anul viitor să îi sprijinim pe fermieri să dezvolte capacitatea de prelucrare în România", a mai spus Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu