Dragoș Pătraru povestește că a avut o discuție cu fiul său pe tema "ora de religie".
Micuțul Robert, în vârstă de opt ani, elev în clasa a II-a, i-a explicat tatălui său ce face la școală, la ora de religie.
Iată discuția dintre Dragoș Pătraru și fiul său:
Eu: Băi, voi faceți religie la școală?
El (cu o față care spune: tată, ești prost?): Da, normal!
Eu: Când aveți religie?
El: Marțea, a treia oră.
Eu: Și ce faceți la religie?
El: Chestii de-astea...
Eu: Ce chestii, mă?
El: Cu Dumnezeu, Iisus, ăștia...
Eu: Și ce mai faceți?
El: Colorăm, desenăm...
Eu: Dar rugăciuni spuneți?
El: Da, spunem.
Eu: Ce rugăciuni, tată?
El: Aia cu tatăl nostru, spunem la început și la sfârșit, împreună cu doamna.
Eu: Care doamnă?
El: De religie.
Eu: Auzi, dar știi că poți să nu faci religie?
El: (tot cu fața care spune: tată, ești prost?): Cum adică pot să nu fac religie? Suntem obligați să facem religie.
Eu: Bă, nu sunteți. Dacă scriu eu o notificare la școală poți să nu faci religie.
El: E, na! Nu cred că se poate, că e obligatoriu!
Eu: Nu e, dacă-ți spun! Vrei să nu mai faci religie?
El: Și ce fac, că ceilalți fac religie.
Eu: Stai și te joci, faci ce vrei în ora aia, dar nu faci religie.
El: (după o scurtă perioadă de gândire): Neee, îmi place la ora de religie.
Eu: Bine, mă, îmi spui dacă nu mai vrei să faci religie.
El: Bine.
Desigur, dacă ora de religie ar fi fost prima sau ultima, copilul ar fi luat probabil altă decizie. Așa, perspectiva de a sta singur o oră nu l-a încântat. De-aia zic, bine lucrat, oameni în negru!", a scris Dragoș Pătraru pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu